PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Spionaj la Palatul Elysée! Preşedinţii Franţei au fost interceptaţi de Statele Unite

Autor: | | 9 Comentarii | 909 Vizualizari
Fostul preşedinte, Nicolas Sarkozy, alături de actualul preşedinte al Franţei, François Hollande
Ultimii trei preşedinţi ai Franţei, François Hollande, Nicolas Sarkozy şi Jacques Chirac, precum şi numeroşi miniştri, funcţionari de rang înalt, deputaţi sau diplomaţi francezi au fost interceptaţi în beneficiul Statelor Unite, potrivit unor documente confidenţiale ale NSA, dezvăluite de WikiLeaks.

Potrivit Mediapart şi Libération, documentele strict confidenţiale obţinute de WikiLeaks relevă interceptări privind chestiuni diplomatice, de politică locală sau economice. Aceste interceptări, care au vizat preşedinţi şi demnitari de rang înalt francezi, au fost efectuate cel puţin în perioada 2006-2012, scrie mediafax.ro.

În afară ce ultimii trei preşedinţi ai Franţei, au mai fost spionaţi fostul ministru socialist al Economiei Pierre Moscovici şi fostul ambasador francez la Washington Pierre Vimont.

Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi François Hollande

De asemenea, NSA (Agenţia americană pentru Securitatea Naţională) avea, potrivit unui document redactat în perioada preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), o listă cu numerele de telefon ale unor ţinte ale sale, între care consilierul diplomatic Jean-David Levitte, secretarul general de la Élysée Claude Guéant, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Bernard Valero sau ministrul pentru Comerţ Extern Pierre Lellouche.

Potrivit Mediapart, Libération şi WikiLeaks, un raport din 22 mai 2012 al NSA se referă la o conversaţie avută cu patru zile mai devreme de preşedintele recent ales François Hollande cu premierul francez de la acea vreme Jean-Marc Ayrault. În cursul acestei conversaţii, Hollande îi exprima lui Ayrault dorinţa sa de a organiza "consultări secrete" cu opoziţia germană privind eventualitatea unei ieşiri a Greciei din zona euro, un subiect de actualitate.

"Dacă americanii au interceptat-o pe Angela Merkel, nu văd de ce nu ar fi fost interceptaţi şi alţii", comentează pentru Mediapart aceste dezvăluiri Frédéric Péchenard, fostul patron al poliţiei franceze.

"Nu sunt surprins", a reacţionat la răndul său pentru Mediapart deputatul Pierre Lellouche.

NSA a fost contactată, însă nu a dorit să facă niciun comentariu.

Preşedintele François Hollande a convocat Consiliul Apărării pentru miercuri dimineaţă, cu scopul de a evalua dezvăluirile presei franceze privind spionarea ultimilor trei preşedinţi ai Franţei în beneficiul Statelor Unite, relatează Le Monde în pagina electronică.

Consiliul Apărării se va întruni miercuri dimineaţă, la ora locală 09.00 (10.00, ora României), la solicitatea lui François Hollande, "pentru a evalua natura informaţiilor difuzate de presă marţi seară şi pentru a trage concluziile utile", a dezvăluit Elysée.

Nicolas Sarkozy a reacţionat marţi seara, denunţând, potrivit anturajului său, "metode inacceptabile la nivel general şi în special între aliaţi".

Ce dezvăluiri privind președinții francezi spionați de NSA conțin documentele WikiLeaks

Agenția națională de știri franceză France Presse face o trecere în revistă a principalelor dezvăluiri din documentele Agenției Naționale de Securitate (NSA) a SUA făcute publice marți seară de WikiLeaks prin intermediul site-ului Mediapart și al cotidianului Liberation, conform cărora ultimii trei președinți francezi și cei din anturajul lor au fost spionați, scrie Agerpres.

Francois Hollande

Notă din 22 mai 2012: În cadrul unei discuții cu prim-ministrul său din acel moment, Jean-Marc Ayrault, de la 18 mai 2012, respectiv la câteva zile după învestirea sa ca președinte al Republicii, Hollande ar fi "acceptat desfășurarea de reuniuni secrete la Paris pentru a discuta despre criza din zona euro și în special despre consecințele unei ieșiri a Greciei din zona euro".

"Reuniunile secrete se vor desfășura la Paris între responsabilii francezi și membrii ai SPD german", atunci în opoziție față de cancelarul Angela Merkel, conform acestei note, care conține și informația că Jean-Marc Ayrault și-ar fi exprimat îngrijorarea că aceasta ar putea fi informată.

De asemenea, Hollande și-ar fi exprimat decepția după prima sa întrevedere cu Angela Merkel, o întâlnire "pur și simplu pentru spectacol" fără a ajunge la "nimic substanțial". Președintele francez ar mai fi împărtășit, în urma inflexibilității Angelei Merkel, și îngrijorarea sa pentru Grecia și greci.

Nicolas Sarkozy

Notă din 30 octombrie 2008 (Mediapart precizează că "este imposibil de stabilit în acest stadiu dacă aceasta provine din ascultări, interceptări sau conversații cu surse americane"): "Președintele Nicolas Sarkozy consideră că ține de responsabilitatea sa față de Europa și de lume să iasă la luptă și să rezolve criza financiară. El a declarat că era singurul, dat fiind faptul că președinția UE este deținută de Franța, care se poate arunca în luptă în acest moment. Președintele impută numeroase probleme economice actuale erorilor comise de guvernul american, dar crede că Washingtonul urmează de acum unele dintre sfaturile sale".

Notă din 24 martie 2010, care relatează despre o discuție între ambasadorul francez la Washington, Pierre Vimont, și un colaborator al lui Nicolas Sarkozy, Jean-David Levitte, pe tema unei vizite pe care Nicolas Sarkozy urma să o facă la Washington: Conform textului, ambasadorul Vimont ar fi indicat că președintele francez "își va anunța frustrarea după ce Washingtonul a dat înapoi în privința acordului de cooperare bilaterală privind informațiile" și că va continua să facă demersuri pentru adoptarea lui. Potrivit celor doi interlocutori, principalul punct de blocaj este acela că SUA intenționează să continue să spioneze Franța.

Notă din 10 iunie 2011: Nicolas Sarkozy "și-a afirmat la 7 iunie determinarea sa de a merge mai departe cu o inițiativă privind relansarea discuțiilor de pace directe în Orientul Mijlociu, între Israel și palestinieni". Conform acestei note, Sarkozy ar fi reflectat să includă Cvartetul în inițiativa sa, temându-se totuși că acesta ar putea confisca planul, care ar deveni din acel moment "născut mort". Președintele francez de la acea vreme ar fi intenționat să-l coopteze pentru inițiativa sa pe președintele rus de atunci, Dimitri Medvedev, sau, o altă opțiune, să-i dea un ultimatum lui Barack Obama "privind statul palestinian".

Conform unui alt "document confidențial al NSA" citat de Mediapart și "elaborat în timpul președinției Sarkozy", a fost întocmită o listă a "țintelor franceze". "Sunt vizate mobilul personal al lui Nicolas Sarkozy, cel al consilierului diplomatic Jean-David Levitte, al secretarului general al Palatului Elysée Claude Guéant, al purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Bernard Valero, al fostului ministru Jean-Pierre Jouyet, al ministrului pentru comerț exterior Pierre Lellouche și al unui responsabil de la Quai d'Orsay neprecizat", menționează textul.

Jacques Chirac

Notă din decembrie 2006: Jacques Chirac "i-a spus ministrului de afaceri externe Philippe Douste-Blazy la 23 decembrie să se asigure că actualul trimis special al ONU pentru aplicarea rezoluției 1559 a Consiliului de Securitate să fie ales secretar general adjunct al ONU. Conform unui comentariu inclus în această notă "ordinele detaliate ale lui Chirac pot fi un răspuns la înclinația ministrului de afaceri externe, demonstrată în trecut și sursă pentru numeroase mustrări prezidențiale, de a face comentarii inadecvate sau inexacte".


Tag-uri: presedinti, Franta, spionati, spionaj, SUA, NSA, Agenţia americană pentru Securitatea Naţională, Nicolas Sarkozy, WikiLeaks, François Hollande, Jacques Chirac, Pierre Moscovici
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Spionaj la Palatul Elysée! Preşedinţii Franţei au fost interceptaţi de Statele Unite .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi