Ultimul bal al celor doi politicieni: Hillary Clinton și Sarkozy. Amândoi au ieşit din politica mare

Ultimul bal al celor doi politicieni: Hillary Clinton și Sarkozy. Amândoi au ieşit din politica mare

Promotorii intervenției militare din Libia spun ADIO ambițiilor prezidențiale şi asta după ce cariera politică a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy s-a încheiat duminică, odată cu victoria surpriză a lui Francois Fillon în alegerile primare ale dreptei franceze.

Francezii nu pot uita că Sarkozy a fost cel care a decis, in 2011, primul, atacarea Libiei, in timpul intervenției NATO, pentru a dărâma regimul colonelului Gaddafi. Atacul forțelor franceze, susținut de cel al avioanelor libiene, asupra convoiului care îl transporta pe fostul lider libian, a dus, în final, la capturararea lui Ghaddafi de către așa zișii rebeli, și uciderea lui, în cel mai barbar mod, titrează activenews.ro. Iar printre primii care au salutat asasinarea lui Gaddafi a fost Hillary Clinton, la acel moment șefa diplomației americane. Tot ea a fost cea care l-ar fi împins de la spate pe Barack Obama să se arunce într-o acțiune militară care a adus Libia în haosul de astăzi. Și pe care mulți continuă să îl impute acestui duo Sarkozy-Clinton, promotori ai unui război murdar, spune sursa menţionată mai sus. Iar contabilizarea actelor lor s-a regăsit în rezultatele din ultima tentativă politică la nivelul cel mai inalt al celor doi politicieni de mare anvergură.