PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Cultură

Ultimul interviu al „Sergentului Şaptefraţi”. Valentin Uritescu a luat totul de la viaţă şi nu i-a dat cât ar fi vrut

Autor: | | 3 Comentarii | 10436 Vizualizari
Valentin Uritescu spune că nu a făcut politică de frică să nu fure. În imagine ne arată decorația primită de la Ion Iliescu FOTOGRAFII: MARIAN ILIESCU
N-a fost un june-prim şi n-a avut roluri principale. Cu toate astea va rămâne un reper charismatic al teatrului şi cinema-ului românesc. Generaţia sa se stinge, repede. E conştient de asta şi se grăbeşte. Valentin Uritescu recunoaşte că este un actor bătrân şi grăbit.

Căţeluşa Margot şi „dansul” bătrânului actor

Valentin Uritescu îşi trăieşte bătrâneţea la etajul VII al unui bloc de la Dimitrov, pe lângă Obor, împreună cu soţia, care îi e alături de 50 de ani, şi căţeluşa Margot, o corcitură de setter englezesc de vânătoare, de 13 ani, care, în ani câineşti, e cam de vârsta sa. Nu-i e frică de cutremur? Râde: „Nu! Cu etajul ăsta e o întreagă nebunie… Am fost primul care m-am mutat în bloc, în 1981. Mi-au zis ăia că la blocurile cu zece etaje, ca ăsta, cel mai periculos e la cinci, că acolo se rupe…”. După ce a ieşit la pensie, în 1998, a ajuns chiar administratorul imobilului. Acum nu mai face faţă. Ţopăie prin casă ca un adolescent ştrengar. Dar nu pentru că şi-ar dori. Boala i-a dat acest „dans” oarecum hazliu, dar tragic.



Valeria și Valentin Uritescu. Și cățelușa Margot


„Repetam înjurături cu nevasta şi fii-miu!”

Sergentul Şaptefraţi este rolul prin care Uritescu va râmâne în memoria colectivă. L-a jucat, mai întâi, în serialul „Lumini şi umbre” şi, mai apoi, în lungmetrajul „Noi, cei din linia întâi”. Care i-a fost mai drag? E materialist: „Amândouă, la fel. Dar primul m-a ajutat să obţin apartamentul ăsta cu trei camere. Regizorul Andrei Blaier a vorbit cu Besoiu – care era director la Bulandra – şi i-a zis că o să fiu o bombă! Că voi exploda. Eu jucam la teatrul din Piatra Neamţ şi Besoiu mi-a spus să dau concurs. L-am luat. Apoi am luat şi casa. Parcă mi-e mai drag primul, că a fost cu noroc!”.

Când a dat probele la televiziune l-au pus să facă armată cu figuranţii. I-a luat ca la armată, ca un căprar autentic, iar Blaier şi senaristul Titus Popovici au căzut pe spate. Atât doar, că ardelean fiind, şi cu serviciu în Moldova, avea mari probleme cu înjurăturile care trebuiau să fie cât mai olteneşti: „M-a ajutat familia... Repetam înjurături cu nevasta şi fii-miu! Iar replica: Ne facem de râs universal cosmic a intrat în istorie”.

La al doilea Şaptefraţi, din film, Sergiu Nicolăescu a zis că e prea bătrân. A făcut instrucţie cu el prin noroi şi zăpadă de parcă era ultimul răcan. Pe Valentin Uritescu îl umflă râsul: „Tot plutonul era rupt şi io nimica!”.

„Este ultimul meu interviu! Gândeşte-te bine!”
Deşi Şaptefraţi a fost explozia sa târzie din meserie, cea care l-a consacrat, rolul lui Phil Hogan din „Luna dezmoşteniţilor”, a lui Eugene O’Neill, este iubirea sa: „E un rol uluitor de greu! L-am jucat cu Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, în regia Sandei Manu. A avut încredere în mine, deşi nu aveam fizicul necesar. M-am schimbat radical
pentru rol, nu mai eram Uritescu!”. Iar al doilea rol al vieţii sale este Raspluev, tot în teatru, în piesa „Nunta lui Krecinski”, de Aleksandr Vasilievici Suhovo-Kobîlin. „Am avut o nebunie de cronică, deşi eram al şaselea în distribuţie! Jucam cu Costel Constantin, Carmen Stănescu, Matei alexandru, artişti grei... Cronicile se puneau la avizier. A mea a rezistat doar jumătate de zi! Orgoliile erau mari...”, se amuză bătrânul actor. Apoi, se uită fix în sclerele mele şi
apasă pe cuvinte: „Este ultimul meu interviu. Trebuie să te gândeşti bine cum le înşiri pe toate!”.


Nu crede că ar fi făcut carieră la Hollywood

Actorul ajuns la vârsta senectuţii, spune că n-a cerut niciodată un rol anume, dar că i-ar fi plăcut să-i joace pe Shylock, din „Neguţătorul din Veneţia”, pe Hagi Tudose sau pe Ilie Moromete. „Da’ când am văzut ce a făcut Rebengiuc mi-am dat seama că era mai bun decât ce puteam face eu!”, recunoaşte profesionistul. Şi continuă, în acelaşi ton, când vine vorba de cele peste 40 de filme în care a apărut: „Importante au fost vreo 10-12, restul de umplutură...”.


Ajuns la maturitate profesională, la 40 de ani, Valentin Uritescu a primit rolul vieții sale: Sergentul Șaptefrați


Dar, dacă s-ar fi născut în America, ar fi ajuns la Hollywood? Răspunsul vine, iniţial, sec: „Nu! Nu cred!”. Apoi, povesteşte, pilduitor, că a avut un unchi, Domiţian, plecat în America: „A ajuns la Hollywood, după ce a încercat multe şi nu i-a ieşit nimic. A vândut şi alcool, pe timpul prohibiţiei. Apoi, a vrut să cultive roşii p-acolo, da’ mereu venea o furtună şi-i strica recolta. A făcut figuraţie în filme şi, din banii strânşi, a contractat un operator să filmeze când vine tornada peste roşiile sale. Filmul a ieşit, dar el a plecat acasă, în România. Pelicula a făcut vâlvă mare... Pe bulevardul stelelor, are o stea, fără nume, că nimeni nu mai ştie cum îl cheamă”. Dă din umeri...

Bendeac şi monştrii sacri ai lui Uritescu

Pe scenă urcă rar, la teatrul Metropolis, unde are rolul principal din „Spitalul comunal”: „Se joacă o dată la opt luni, că sunt opt actori din opt teatre diferite”. E cunoscut faptul că a părăsit Teatru Naţional I.L. Caragiale, în urma unui conflict cu Ion Caramitru. „Prefer să nu cometez”, se îmbufnează, actorul-pensionar.

Se înseninează, însă, când este întrebat care sunt actorii şi actiţele sale favorite. Dacă la bărbaţi înşiră, fără să se gândească prea mult, şase nume mari: Ştefan Ciubotăraşu, Birlic, Peter O’Toole, Al Pacino, de Niro şi Anthony Hopkins, când vine vorba de femei pronunţă un singur nume: Olga Tudorache. Iar când vine vorba de tinerii actori de astăzi e supărat rău: „Niciunul!”. E de acord, însă, că Bendeac e un mare talent: „Mi-ar plăcea dar, pe undeva, se apropie prea mult de înţelesul cuvântului vedetă, aşa cum e perceput el astăzi. Nu-l văd jucând, în teatru, un rol de comedie, că altceva nu poate juca. Şi nici trăind numai din teatru!”.

Cincii mii de dolari pentru trei cuvinte într-o reclamă

Mulţi dintre actorii din generaţia sa au câştigat bani din reclame şi telenovele. „Şi eu am făcut bani din reclame foarte bine plătite. Una a fost la butelia galbenă, demult, de la Shell, parcă. Am luat 5.000 de dolari pentru trei cuvinte: Pe cea galbenă”. Spune că realizatorii au fost surzi la propunerile sale artistice. N-a înţeles că, de fapt, ei îi cumpăraseră doar imaginea....



Mai spune că nu se poate considera un actor mare. E mâhnit, dar mulţumit, oarecum: „Eu nu am fost servit cu roluri mari, ca Ştefan Iordache. Pe mine mă ştie lume mai mult de la TV, din: Secretele bucătăriei şi Viaţa satului. Chestii mici, dar de impact!”. A ieşit la pensie în 1998. Marii actori americani, englezi sau francezi au vile, limuzine şi yacht-uri. El cu ce s-a ales? Râde strâmb: „Nu se poate face comparaţie...”. Valentin Uritescu are un apartament cu trei camere şi nişte economii, la bancă, să-i ajungă de înmormântare şi să aibă ce-i lăsa soţiei, că fiul său, Bogdan, care i-a călcat pe urme, câştigă bani frumoşi din cascadorii în filme americane.


Gheorghe Dinică, Dorel Vișan și Valentin Uritescu. Trei prieteni


Desfrâul chinurilor sale

A scris două cărţi. Prima din ele a intitulat-o: „Aşa sunt eu, prost”. De ce prost? „Pentru că intervine mereu un laitmotiv…, când io simţeam altceva decât cei din jur! Titlul ar fi trebuit să fie: Desfrâul chinurilor mele!”. Apoi, explică, aplicat: „Am jucat rolul groparului din Hamlet, în Anglia, cu o durere chinuitoare de omoplat. M-a schimonosit junghiul aşa de tare, de făceam pe pe mine! Şi am primit felicitări pentru rol”. Dar cu sănătatea cum o duce? În tabloide a tot apărut că are ba Altzheimer, ba Parkinson. Se strânge ca un ghemotoc, pe canapeaua din sufragerie: „Nu-s sănătos, da’ n-am de gând să mor aşa cum spun ăştia. După ce public şi a treia carte, la toamnă, o să mă gândesc şi la moarte. Se va numi Freamăt, un cuvânt uluitor”. Spune că a avut noroc în viaţă până şi cu boala care-l chinuieşte: „Am un Sindrom extra-piramidal, un Parkinson mai blând. Da’ nu-s handicapat. Îmi rezolv singur toate problemel şi scriu! Am o memorie exersată, nu m-am ramolit!”. Asta garantăm!


Valentin Uritescu își ține toate diplomele, premiile și distincțiile obținute, într-o viață de artist, într-o cutie de pantofi. La loc de cinste e medalia Meritul Cultural, în grad de Ofițer, pe care i-a înmânat-o Ion Iliescu.


"Când merg la teatru mă aşez îm spate, să nu mă vadă nimeni"

Regretatul Marin Moraru spunea, într-unul din puţinele sale interviuri, că: „Fericirea nu există! Dacă spui că eşti fericit, înseamnă că, deja, ai fost...”. Ce mesaj a vrut să transmită? Mai că-l ia plânsul pe venerabilul artist: „A vrut să spună că, atunci când pleci într-o călătorie, interesant este ce ţi se întâmplă pe drum. Când ai ajuns la destinaţie, totul s-a oprit... Şi mori...”. În ultimii ani, mari valori ale teatrului şi filmului românesc neau părăsit: Ştefan Iordache, Dumitru Rucăreanu, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică, Radu Beligan şi acum, Marin Moraru. Trist bilanţ... Actorul s-a refugiat într-o carapace solzoasă, ursuză. Nu se mai vede cu nimeni din puţinii săi colegi care au mai rămas printre noi. „Nu mă mai duc nici la Teatrul Naţional şi nu mă văd cu nimeni. Mai merg la câte un spectacol şi mă aşez în spate, să nu mă vadă nimeni. Ceea ce e cam greu...”

S-a făcut artist după ce a dat cu banul de trei ori

S-a născut în comuna Vinerea, în inima Transilvaniei, într- o familie de ţărani, într-un loc numit de localnici „Câmpul pâinii”. Când era mic ce vroia să se facă? Oftează: „Am vrut să rămân ca bunicu’, ţăran! Să am grijă de plante şi de animale. Tata a zis că o să fiu agronom, dar după ce, în liceu, am fost campion la schi s-a schimbat treaba...”. Povesteşte, amuzat, cum a luat Bac-ul cu şpagă: „L-am luat pe şuncile, cârnaţii şi ţuica lu’ tata.. Ăla a fost primul şi ultimul examen luat pe şpagă”. Atunci i-a spus lui taică-său că vrea să se facă profesor de sport: „Iar el mi-a spus că o să mă fac actor. De unde ştia el, eu nu ştiu...”.

Soţia, doamna Valeria, deretecă prin casă în timp ce actorul se agită ca un puşti neastâmpărat. Îl corectează de câte ori greşeşte ceva, din grabă. Turuie fără oprire, de parcă timpul n-ar mai avea răbdare cu el: „Am dat cu banul de trei ori şi de trei ori a ieşit să mă fac artist. Aşa am ajuns să dau examen la teatru”. ^

„Planul A” şi „Planul B”

Valentin Uritescu spune că se luptă cu boala sa, „Sindromul extra- piramidal”, de 40 de ani, dar că a rămas senin în acest timp. „Sunt capabil să mai joc. M-am retras pentru că am vrut să-mi scriu cărţile: Aşa sunt eu, prost şi Să ai grijă de cel bun din tine. O să apară la târgul de carte Gaudeamus şi a treia. Ăsta a fost Planul A! Nu m-am realizat în ceea ce priveşte Planul B… Toată viaţa mi-am dorit să mă retrag la ţară, înapoi, în Câmpul pâinii, de la Vinerea, din Ardeal! Sau într- alt loc, dar la ţară... Să am grijă de vie, să altoiesc trandafiri şi să cresc animale”. Nu se simte realizat pe deplin în „cutia de beton”, cum îşi numeşte apartamentul de la Dimitrov: „Simt că aici n-am aer!”. Conchide, ca un epitaf: „Nu am prea avut prieteni şi, când o fi să mor, mi-e că n-o să aibă cine să vorbească despre mine. De asta am scris cărţile! Din cauză că toată viaţa am trăit în ochii oamenilor, moartea mea vreau să treacă neobservată. Voi lua măsuri în sensul ăsta...”.

Tag-uri: Valentin Uritescu, actor, ultimul interviu, catelusa margot, ion iliescu, teatru, mihai bendeac, valeria uritescu, Sergentul Şaptefraţi
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ultimul interviu al „Sergentului Şaptefraţi”. Valentin Uritescu a luat totul de la viaţă şi nu i-a dat cât ar fi vrut.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii