Un ACTOR LEGENDAR a făcut rost de sedative pentru a ABUZA SEXUAL de femei

Un ACTOR LEGENDAR a făcut rost de sedative pentru a ABUZA SEXUAL de femei

Actorul american Bill Cosby a recunoscut sub jurământ, în 2005, că a cumpărat sedative pentru a le administra femeilor cu care dorea să întreţină relaţii sexuale, potrivit unor documente judiciare dezvăluite luni, relatează EFE şi AFP.

Documentele fac parte dintr-un proces intentat acum zece ani când o femeie l-a acuzat că a abuzat sexual de ea după ce a sedat-o. Din transcrierea acestei depoziţii din 2005, dată publicităţii luni de autorităţile americane pe site-ul pacer.gov, reiese că Bill Cosby a recunoscut că a administrat Quaalude, un sedativ hipnotic, cel puţin unei femei în 1976, potrivit Agerpres.

Deşi cazul a fost închis după ce s-a ajuns la un acord extrajudiciar pentru o sumă care nu a fost dezvăluită, documentele judiciare intervin într-un moment în care actorul în vârstă de 77 de ani se confruntă cu zeci de acuzaţii din partea unor femei care asigură că Bill Cosby a abuzat de ele. 

La 21 mai, fosta top-model Janice Dickinson, 60 de ani, a depus un denunţ împotriva lui Cosby pentru că i-a provocat "suferinţe emoţionale" după ce actorul a refuzat să admită că a abuzat sexual de ea în 1982, după ce luaseră masa împreună la Lake Tahoe (Nevada). 

Ne puteți urmări și pe Google News

Actorul afro-american a fost în anii 1960, 1970 şi 1980 o celebritate a comediei de televiziune în SUA, iar programul său "The Cosby Show" difuzat de postul NBC a devenit un punct de referinţă pentru ale posturi. NBC a anunţat recent că în urma scandalurilor sexuale nu va mai colabora cu Bill Cosby.