PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Un adolescent de 17 ani a sprijinit Statul Islamic şi a fost condamat la 11 ani de închisoare

Autor: | | 3 Comentarii | 1262 Vizualizari
Primul minor condamnat în SUA pentru sprijin material oferit unei grupări extremiste
Un tânăr de 17 ani din statul american Virginia (est) a fost condamnat vineri la 11 ani şi patru luni de închisoare pentru sprijin material faţă de jihadişti ai grupării Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Ali Shukri Amin, care a pledat ''vinovat'' în iunie, va rămâne, de asemenea, sub supraveghere pentru tot restul vieţii sale, urmând să-i fie monitorizate îndeosebi activităţile pe Internet. El este primul minor condamnat în SUA pentru sprijin material oferit unei grupări extremiste, potrivit Agerpres.

Adolescentul, foarte activ pe Twitter, a trimis peste 7.000 de mesaje de sprijin faţă de gruparea Statul Islamic pe reţeaua socială. Într-unul din mesaje, tânărul, amator de noi tehnologii, le-a dat sfaturi islamiştilor pentru a utiliza bitcoin-ul, o monedă virtuală, şi pentru a cripta schimburile lor online. 

El le-a oferit ajutor simpatizanţilor care doresc să mergă în Siria pentru a lupta alături de extremiştii SI. 

''Departamentul Justiţiei va utiliza în continuare toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a eradica ameninţările reprezentate de SI'', a declarat adjunctul ministrului justiţiei, John Carlin. 

Astfel, cei care folosesc reţelele sociale pentru a-i susţine pe islamiştii radicali vor fi urmăriţi cu tot atâta vigilenţă ca şi cei care pun mâna pe arme pentru a merge să lupte, potrivit autorităţilor. 

Avocatul lui Ali Shukri Amin l-a descris pe clientul său ca fiind un elev excelent, provenit dintr-o familie bună şi care era revoltat pur şi simplu de abuzurile la care este supus poporul sirian sub regimul lui Bashar Al-Assad.


Tag-uri: Ali Shukri Amin, adolescent condamnat, adolescent sprijin ISIS, Statul Islamic, minor condamnat SUA
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un adolescent de 17 ani a sprijinit Statul Islamic şi a fost condamat la 11 ani de închisoare.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii