Un adolescent nevinovat, EXECUTAT în China. Oficialităţile chineze RECUNOSC că au greşit

Un adolescent nevinovat, EXECUTAT în China. Oficialităţile chineze RECUNOSC că au greşit

China a recunoscut, luni, că a executat un tânăr în vârstă de 18 ani, în 1996, pentru o crimă pe care nu a comis-o.

Recunoaşterea greşelii de către oficialităţile chineze vine în contextul în care erorile judiciare sunt frecvente în sistemul penal chinez, dar sunt recunoscute extrem de rar, conform Mediafax.

Adolescentul de etnie mongolă a fost condamnat la pedeapsa cu moartea pentru viol urmat de omor şi a fost executat după proces. Alt bărbat a recunoscut fapta după 9 ani, în 2005.

Înalta Curte Populară din oraşul Hohhot a anunţat public, luni, printr-o nouă hotărâre, că faptele şi probele care au motivat verdictul "erau insuficiente şi nu destul de hotărâtoare". Mărturisirile făcute la acea vreme de către acuzat, prezentat sub numele de Hugjiltu, "sunt incompatibile cu raportul de autopsie" a victimei, a adăugat Curtea într-un comunicat oficial. Aceasta anunţă că "Hugjiltu este declarat nevinovat".

Ne puteți urmări și pe Google News

Familia adolescentului a luptat, timp de zece ani, cu scopul de a obţine un nou proces.

Reţelele de socializare chinezeşti au difuzat luni imagini în care vicepreşedintele tribunalului le cere scuze părinţilor tânărului şi le oferă suma de 30.000 de yuani (3.900 de euro) drept compensaţie pentru eroarea judiciară. Presa oficială nu a confirmat, însă, această informaţie.

Sistemul judiciar chinez este supus autorităţii Partidului Comunist Chinez şi este subminat de abuzuri, de obţinerea unor mărturisiri prin intimidare şi de cvasiabsenţa dreptului la apărare. În acest context, erorile judiciare sunt frecvente, inclusiv în cazul pedepselor cu moartea.