Un bun român - regele Ferdinand I

Un bun român - regele Ferdinand I

Anul acesta, se împlinesc 150 de ani de la naşterea regelui Ferdinand I - 24 august 1865. Muzeul Naţional Cotroceni a organizat expoziţia „Un bun român“ - regele Ferdinand I.

 Astfel este omagiat primul rege al României întregite, a cărei viaţă şi personalitate, ca om şi ca rege, sunt strâns legate de reşedinţa de suflet - Cotroceni.

„Un bun român”

Piese de o valoare patrimonială inestmabilă precum: mantia de la încoronarea regelui la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, obiecte personale, portrete, ordine şi medalii, sculpturi şi basoreliefuri, documente purtând semnătura olografă a suveranului, fotografii şi cărţi poştale inedite înfăţişândul pe principele/regele Ferdinand I în diverse ipostaze, singur sau alături de regele Carol I, regina Elisabeta, principesa Maria, membrii familiei germane şi române, sau alături de oaspeţi marcanţi din străinătate, care au vizitat România, pot fi admirate în cadrul expoziţiei. Regele Ferdinand I s-a născut la 24 august 1865 la Sigmaringen. După moartea regelui Carol I, la 28 septembrie 1914, principele moştenitor Ferdinand s-a prezentat în faţa Parlamentului, pentru a depune jurământul în calitate de rege al României. Cu acest prilej, regele a declarat că va fi „un bun român“. Expoziţia este deschisă până la 20 iulie 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News