Un copil român de cinci ani a murit într-un accident rutier în Paris

Un copil român de cinci ani a murit într-un accident rutier în Paris

Un copil român de cinci ani a murit într-un accident rutier produs marți, pe bulevardul Menilmontant din Paris.

Accidentul a avut loc la ora locală 14:30. Mătuşa şi mama copilului au traversat primele trecerea de pietoni și i-au făcut semn copilului să traverseze și el. În timp ce traversa, acesta a fost izbit de camionetă  și a murit pe loc, sub ochii mamei și ai mătușii, informează TF1.

Conform anchetei, după producerea accidentului,  șoferul și pasagerul au abandonat camioneta în apropiere de locul în care s-a produs acesta.

"Cei doi ocupanţi ai vehiculului au fugit după accident. Am încrede în serviciile de poliţie să-i reţină rapid, să-i identifice şi să-i audieze, pentru ca să fie stabilite cât mai rapid circumstanţele exacte ale acestei drame", a declarat Anne Hidalgo, primarul Parisului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate acestea, o sursă din cadrul poliției a transmis că mai multe mărturii cu privire la accident sunt contradictorii. Există martori care susțin chiar că acea mașină nu a fost implicată în accident.

Au apărut informații potrivit cărora copilul fugea de o intervenție a poliției ce viza dispersarea vânzătorilor stradali, însă poliţia a spus că nu sunt adevărate.