Un crater uriaş s-a format la CAPĂTUL LUMII. Ce înseamnă acesta pentru OMENIRE | VIDEO

Un crater uriaş s-a format la CAPĂTUL LUMII. Ce înseamnă acesta pentru OMENIRE | VIDEO

S-a format brusc în Siberia, într-o provincie al cărei nume se traduce prin sintagma “Capătul lumii”, determinându-i pe oamenii de ştiinţă să se deplaseze de urgenţă în regiune pentru a cerceta acest fenomen misterios.

Fotografiile realizate din avion prezintă un fel de groapă uriaşă aproape perfect cilindrică, cu diametrul de 80 de metri, ce a apărut dintr-o dată în Peninsula Iamal din nordul Rusiei. Cauzele producerii acestui fenomen în Peninsula Iamal – al cărei nume se traduce prin sintagma “Capătul lumii” – sunt deocamdată necunoscute, potrivit The Siberian Times Internauţii ruşi au lansat deja o serie de speculaţii, potrivit cărora craterul uriaş ar indica “locul de aterizare al unei nave extraterestre”.

În aer

Însă un expert rus consideră că explicaţia cea mai probabilă are legătură cu fenomenul de încălzire globală, care eliberează în aer gazele naturale de suprafaţă, care explodează în atmosferă ca “dopul unei sticle de şampanie”. Experţii spun că zonele întunecate ce formează inelul intern al craterului indică “arsuri severe” care au pârjolit marginile acestuia. O altă teorie spune că formaţiunea a apărut în urma impactului cu un meteorit care a căzut în acea regiune din Districtul autonom Iamalia-Neneţia, la o distanţă de circa 32 de kilometri de exploatarea de gaze naturale Bovanenkovo.

Ne puteți urmări și pe Google News

Teoria impactului

„Experţii s-au pus de acord în privinţa faptului că solul din jurul gropii pare să fi fost aruncat din interiorul craterului spre exterior, formând un crater suficient de mare prin care pot să zboare mai multe elicopter Mi-8”, afirmă cotidianul The Siberian Times. Un purtător de cuvânt al ministerului de resort din Iamalia a respins teoria impactului cu un meteorit: „Putem spune cu siguranţă că nu este vorba de un meteorit”. Anna Kurchatova de la Cercetrul de cercetări ştiinţifice subarctice crede că acel crater s-a format în urma amestecului de apă, sare şi gaze naturale, care au generat o explozie subterană, în urma încălzirii globale.