PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Un exemplu pentru România: Cum și-a schimbat Cehia fața după comunism, prin sistemul de economii și credite

Autor: Raluca Florescu | vineri, 05 februarie 2016 | 5 Comentarii | 1511 Vizualizari
Cladirile istorice au intrat in programe ample de reabilitare, ca si locuintele mai nou construite, ceea ce face ca Praga sa fie una dintre cele mai vizitate capitale europene
Perioade de economisire de câțiva ani, urmate de accesarea unui credit la dobânzi avantajoase, dar mai ales fixe, care îți permit să nu fii foarte expus la riscul de credit, este modelul financiar care a ajutat Cehia să fie cu cel puțin 10 ani în fața României din punct de vedere al dezvoltării sistemului de locuințe și să schimbe radical aspectul ponosit dobândit după comunism.

Cehia a demarat încă din 1993 sistemul de economisire creditare, cu 10 ani înaintea României, adică la doar 4 ani de la revoluția din 1989. În 2003 sistemul ajunsese la apogeu, ceea ce înseamnă că 6 din 10 cehi avea un astfel de produs de economisire.

Nevoia de a crea acest sistem s a născut odată cu decizia de a privatiza fondul locativ în Cehia, în condițiile în care oamenii aveau nevoie de bani pentru îmbunătățirea apartaemntelor cumpărate de la stat.  Cehii consideră că implementarea acestui sistem i-a adus cel puțin la jumatatea drumului pe care au pornit pentru îi ajunge din urma pe germani.

Cum funcționează

Ca și în România, nu toți cei care economisesc iau credite, deoarece, ca sistemul sa fie stabil financiar, este nevoie de mai mulți deponenți pentru un singur credit, mai precis de 3 deponeți pentru un credit de amenajare a locuinței și de circa 5 deponenți pentru un credit de achiziție, potrivit datelor furnizate de Jiri Plisek, CEO Ceske Sporitelny.

În 2003, anul de apogeu al sistemului, prima de la stat, de maxim 166 de euro pe an pentru un contract de economisire, ajunsese să reprezinte 2% din cheltuielile bugetare. În 2004, subvenția de la stat a scăzut la 111 euro, iar în 2011 la 74 de euro, din cauza crizei.

Perioada  de economisire este de maximum 6 ani, iar odată ce se ajunge la maturitate clientul poate retrage banii fără a fi obligat să justifice cum îi va folosi sau să ia un credit pentru locuință . Aproape fiecare ceh ajuns la maturitate are în prezent un astfel de contract de economisire creditare. Mai întâi părinții economisesc pentru copii, însă prin contracte deschise pe numele copiilor, primind prima de la stat, ca mai apoi, după ce iși termină studiile, copiii economoseasca la rândul lor, iar restul sumei necesare pentru achiziție o împrumută de la bancă.

În 2003 numărul de contracte de economisire depășea 6 milioane, la o țară de 10 milioane de locuitori, iar în prezent este de circa 4 milioane, potrivit datelor furnizate de Vladimir Stanura, președintele CMSS, una dintre cele mai mari bănci de economisire creditare din Cehia.

Atuurile Cehiei

Sunt trei elemente distincte care au ajutat Cehia să ajungă la acest nivel cu sistemul de economisire creditare: faptul că inflatia  a fost relativ redusă în anii 90, deci favorabilă economisirii, că cehii sunt mult mai predispuși spre economisire decât românii, dar și că acest sistem oferă unele dintre cele mai bune dobânzi la depozite în coroane cehești, raportat la piață, chiar dacă e vorba de un procent de numai 1%, și dobânzi foarte mici la credite imobiliare, adică de circa 2% în prezent, pentru creditele imobiliare.

În România, de abia în ultimii ani, când inflația a scăzut, sistemul a atras mai multi utilizatori. Prima de la stat, în valoare de 250.de euro pe an, compensa din pierderile generate de inflație.

Poate accesa acest sistem orice cetățean ceh, indiferent de vârstă, chiar și cei care au doar rezidență în Cehia. Pot fi deschise conturi de economisire chiar și pe numele copiilor nou născuți, sau a persoanelor în vârstă, fie și bătrâni care au împlinit 90 de ani, fără ca aceștia să ia după încheierea contractului un credit.

 

Tag-uri: Jiri Plisek, Ceske Sporitelny, Vladimir Stanura, Atuurile Cehiei, economisire -creditare




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi