Un fost jucător al Astrei dă de pământ cu patronul Ioan Niculae: „Am trăit evenimente ca la nebuni”

Un fost jucător al Astrei dă de pământ cu patronul Ioan Niculae: „Am trăit evenimente ca la nebuni”

Alassane Toure, fost jucător al Astrei Giurgiu, a acordat un interviu incendiar pentru cotidianul francez „L'Equipe” în care vorbește despre întâmplările neobișnuite trăite la vicecampioana din Liga I.

Alassane Toure nu a rămas cu o părere prea bună după ce a trecut pe la Astra Giurgiu. El a povestit că echipa nu avea pe unde să se antreneze, iar patronul Ioan Niculae a cerut bani jucătorilor pentru „a încălța” autocarul cu cauciucuri de iarnă.

„Am fost sedus de posibilitatea de a juca în Europa League, dar şi de aspectul financiar, însă am fost uimit de ce am trăit. În primul rând, clubul şi-a schimbat sediul după cîteva zile. Ne antrenam la Bucureşti, într-un soi de Clairefontaine local, apoi am plecat la Giurgiu, fără nici o explicaţie. Apoi am aflat că Astra nu plătise chiria pentru centrul de antrenament. Aşadar, trebuia să facem două ore cu autobuzul pentru a ajunge la antrenamentele de la Giurgiu. Am trăit evenimente ca la nebuni. Nu eram deloc bine încadraţi. N-aveam sală de fitness, luminile se stingeau în timpul antrenamentului, dar astea sunt doar detalii. Într-o zi, preşedintele s-a urcat în autocar şi a făcut o chetă printre jucători pentru a cumpăra cauciucuri de iarnă. Altădată, autobuzul ce ne ducea la Giurgiu nu mai avea benzină. Eu aveam o maşină închiriată, dar ceilalţi au rămas blocaţi trei ore în parcare”, a povestit fostul jucător al giurgiuvenilor.

Ne puteți urmări și pe Google News