Un fost mare fotbalist al celor de la Real Madrid intervine în scandalul dintre Florin Prunea și FRF: „Atacuri care au la bază minciuni”

Un fost mare fotbalist al celor de la Real Madrid intervine în scandalul dintre Florin Prunea și FRF: „Atacuri care au la bază minciuni”

Davor Suker, președintele Federației Croate de Fotbal, a ținut să precizeze că îl cunoaște pe Răzvan Burleanu, omologul său de la FRF.

Federația Croată de Fotbal a trimis un comunicat către FRF. Președintele Davor Suker a precizat că îl cunoaște pe Răzvan Burleanu, șeful de la „Casa Fotbalului”, și l-a contrazis pe Florin Prunea, cel care afirmase că fostul mare jucător al lui Real Madrid nu are habar cine este conducătorul fotbalului românesc.

„Sunt dezamăgit de comentariile domnului Prunea publicate în presa din România. Îl cunosc pe Răzvan Burleanu foarte bine și am un real respect pentru lucrurile pe care le-a făcut în Federația Română de Fotbal de când a devenit președinte. Rezultatele sportive și din afara gazonului au fost cu adevărat impresionante. M-am bucurat foarte mult să particip la ceremonia organizată foarte bine la București. Este dezamăgitor să vezi că cineva folosește un astfel de eveniment extraordinar pentru fotbalul românesc pentru atacuri care au la bază minciuni“, se precizează în comunicatul trimis de croați.

Ne puteți urmări și pe Google News