Un fost oficial nord coreean susţine că Kim Jong-un ar fi fost îndepărtat de la putere

Un fost oficial nord coreean susţine că Kim Jong-un ar fi fost îndepărtat de la putere

Fost oficial nord coreean Jang Jin-sung a afirmat că dictatorul Kim Jong-un a fost îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat. El ar fi redus la tăcere şi ţinut de formă în fruntea statului de către un grup numit Departamentul de Organizare şi Îndrumare, care ar deţine de fapt puterea reală în Coreea de Nord.

 Jang mai spune că respectiva organizaţia a preluat puterea într-un mod non-agresiv şi are propria agenda pentru ţară, ignorând toate ordinele date de liderul oficial.

"Nu este război civil în toată puterea cuvântului. Însă, sunt două forţe care se lupta între ele", a spus Jang

în Asia circulă numeroase zvonuri legate de situaţia lui Kim Jong-Un, care nu a mai fost văzut în public în ultima lună. Nepotul lui Kim Ir-sen, întemeietorul regimului comunist, în vârstă de 30 sau 31 de ani, nu a mai apărut la televiziunea de stat de pe 3 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Kim Jong-un a fost absent, printre altele, la sfârşitul lui septembrie, cu prilejul unei sesiuni a Adunării populare supreme care se reuneşte o dată sau de două ori pe an pentru a aproba deciziile partidului unic de inspiraţie leninistă.

În același timp, televiziunea de stat a Coreii de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană /RPDC/) a difuzat recent o înregistrare în care liderul nord-coreean Kim Jong-Un apare şchiopătând în una din vizitele efectuate în luna iulie în ţară.