Un fratricid literar | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

Alex Ştefănescu
Autor: | | 2 Comentarii | 1257 Vizualizari

Romanul lui Radu Tudoran „Toate pânzele sus!” (1954) a fost citit înainte de 1989 de sute de mii de tineri, din generații succesive. S-a făcut după el și un film care a rulat în fața unor săli pline, în toate cinematografele ţării, ani la rând.

 Cu toată imensa popularitate a romanului „Toate pânzele sus!”, despre Radu Tudoran nu se ştia pe atunci aproape nimic. Puţini aflaseră că era fratele scriitorului Geo Bogza, adus mereu în primplan de regimul comunist. Geo Bogza, reporter frenetic şi avangardist sfidător în perioada interbelică, depusese după instaurarea comunismului în România, la figurat vorbind, jurământul de credinţă faţă de noua putere, elogiind, printre altele, în termeni ditirambici, Uniunea Sovietică. Apoi, se distanţase de partidul comunist, dar era prea târziu ca să mai poată fi aruncat în anonimat. Radu Tudoran, la fel de talentat ca fratele lui (poate chiar mai talentat, din punctul de vedere al celui care scrie aceste rânduri), a refuzat să curteze în vreun fel regimul şi, fără să cadă chiar în dizgraţie, a fost înconjurat de o tăcere compactă.



(„După 1947 – povesteşte Radu Tudoran, într-un interviu acordat Marinei Spalas şi publicat în Contemporanul nr. 15/ 1992 – am fost înmormântat, nimeni n-a mai pomenit de mine decât dacă îşi mai aducea cineva aminte să-mi vâre o suliţă în coaste. N-am socotit că era o nedreptate, faţă de felul cum mergea treaba; puteam s-o păţesc mai rău, mulţumeam lui Dumnezeu când mă lăsau în pace. N-am fost arestat nici o zi, n-am făcut închisoare, dar nici nu eram liber, cum nu era nimeni în ţara noastră...”)

Frații Geo Bogza și Radu Tudoran s-au aflat într-o relație de concurență neloială, primul fiind susținut de partidul comunist, iar cel de-al doilea – persecutat. Fără să dramatizăm prea mult, am putea vorbi de un fratricid literar.

Din motive politice, extraordinarul roman al lui Radu Tudoran, „Un port la răsărit”, din 1941, care mai şi făcea atingere cu problema nevralgică a Basarabiei, integrate cu forţa în URSS, a dispărut pentru multă vreme din memoria culturală a românilor.

Repus în circulaţie după căderea comunismului, în 1991, de un editor cultivat, Ana Maria Grădinaru, într-o ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu, foarte bun cunoscător al literaturii române precomuniste, romanul fost bine primit, dar n-a avut ecoul scontat, datorită împrejurării că publicul era încă sub impresia stupefiantelor schimbări politice petrecute în ţară (dar şi în lume) întrun timp foarte scurt. Jurnalul naţional a avut ulterior iniţiativa inspirată să-l relanseze, într-un moment potrivit şi într-o colecţie potrivită: „Biblioteca pentru toţi”.

Radu Tudoran a fost unul dintre puţinii profesionişti ai scrisului de la noi. În timpul comunismului s-a manifestat, în continuare, ca un profesionist. În timp ce fratele său, Geo Bogza, avea statutul unui sacerdot literar de serviciu al regimului, el trăia retras, dar publica best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărţile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depăşea 1.400.000.

În romanul „Un port la răsărit”, Radu Tudoran valorifică literar o experienţă istorică şi anume contactul românilor cu lumea slavă, prilejuit de revenirea Basarabiei, parţial rusificate, sub administraţie românească după 1918 şi de stabilirea graniţei de nord-est pe Nistru, dincolo de care începe stepa nesfârşită. Un ecou al acestei experienţe este înregistrat în romanul Rusoaica al lui Gib Mihăescu, din 1933, al cărui personaj principal, Ragaiac, un locotenent român însărcinat cu paza unui segment al graniţei de pe Nistru, şi-o imaginează obsesiv pe femeia vieţii lui ca pe o rusoaică venită din întinsul şi misteriosul spaţiu de dincolo de fluviu.

Romanul lui Radu Tudoran este scris la persoana întâi, din perspectiva unui tânăr inginer care soseşte într-un zi de toamnă într-un mic oraş-port de pe malul Limanului (lac format pe Nistru), cu misiunea de a acorda asistenţă tehnică la instalarea unui motor nou, de 400 de cai-putere, la uzina electrică. Diferenţa de mentalitate dintre el şi oamenii locului este sesizabilă din prima zi. Tânărul, energic, dornic de acţiune, pare ridicol prin raportare la lentul şi blazatul proprietar al uzinei electrice, Igor Ronsky. În timp, nou-venitul devine prizonierul acestui spațiu al lentorii. El seamănă cu o insectă care a căzut în caliciul unei uriașe flori carnivore și care, după multe zbateri inutile, i se abandonează cu o stranie voluptate.




Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi