Un general american a fost ucis de un soldat afgan

Un general american a fost ucis de un soldat afgan

Un soldat afgan a deschis astăzi focul asupra unor militari NATO, într-o academie militară din apropierea capitalei Kabul, provocând victime, printre care și un general-maior din armata americană.

Potrivit AFP, care citează armata afgană, în urma incidentului au fost rănite mai multe persoane, în timp ce Xinhua, care face referire la presa locală, transmite că au fost ucişi patru militari ai NATO.

Ziarul New York Times scrie însă, citând o sursă din rândul conducerii coaliției internaționale de la Kabul, că una dintre victime este un general-maior din armata americană, fără a-l identifica. Dacă informația se confirmă, acesta este ofițerul cu cel mai înalt grad din armata americană ucis pe frontul afgan.

Mai multe cazuri de atacuri din partea soldaţilor sau poliţiştilor afgani vizându-i pe aliaţii lor din NATO au fost înregistrate în ultimii ani, chiar dacă ele au fost mai rare în ultimele luni, notează AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News