Un ieșean a fost diagnosticat cu botulism de la zacusca de casă. Medicii nu i-au putut administra serul antobotilinic pentru că nu-l au!

Un ieșean a fost diagnosticat cu botulism de la zacusca de casă. Medicii nu i-au putut administra serul antobotilinic pentru că nu-l au!

Este primul pacient ieşean cu această boală înregistrat anul acesta. Serul antibotulinic lipseşte din toate spitalele din ţară.

La Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ din Iaşi a fost diagnosticat săptămâna acesta primul caz de botulism din judeţ. Pacienta, o femeie în vârstă de 49 de ani, este în afara oricărui pericol, cu toate că medicii nu i-au administrat serul antibotulinic, indicat în aceste cazuri, pentru că produsul lipseşte din toată ţara, scriu jurnaliștii de la Ziarul de Iași.

Potrivit medicilor, citați de publicația locală, starea bolnavei a fost relativ bună încă de la internare, cazul nefiind la fel de grav precum cele de anul trecut, când bolnavii au fost monitorizaţi în compartimentul ATI al spitalului. „Pacienta este în stare bună şi în câteva zile probabil va fi externată. A ajuns în spital cu o stare relativ alterată pentru că nu mai putea înghiţi şi era foarte deshidratată, însă cu ajutorul perfuziilor făcute şi-a revenit“, a arătat dr. Irina Teodorescu, purtător de cuvânt al spitalului. 

Potrivit medicului, sursa de intoxicaţie a fost o zacuscă de legume, toxina re­gă­sindu-se cel mai probabil pe o legumă nespălată corespunzător. De la începutul anului până în prezent, în ţară au fost semnalate două cazuri de botulism, unul la Suceava şi unul la Bacău. Dacă pentru primul bolnav familia a făcut rost de serul antibotulinic din Ucraina, cel de-al doilea pacient a primit tratamentul de la un spital din judeţul Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Serul lipsește de anul trecut

Serul antibotulinic lip­sea din ţară şi anul trecut, atunci când pentru un caz similar în care pacientul era internat la Iaşi Spitalul de Boli Infecţioase a făcut rost de serul necesar de la Spitalul din Chişinău, după intervenţia ministerului, mai scrie Ziarul de Iași.

Specialiştii spun că în urmă cu câţiva ani nu se confruntau cu astfel de situaţii pentru că serul antibotulinic era produs de Institutul Cantacuzino, unitate care în prezent nu mai funcţionează. Botulismul este o afecţiune gravă cauzată de toxina produsă de bacteria Clostridium botuli­num, care pătrunde în organism prin intermediul alimentelor contaminate. Afecţiu­nea poate provoca tulburări severe, parali­zie, şi chiar decesul.