UPDATE Un pompier A MURIT la Constanţa, într-o EXPLOZIE puternică. ISU Dobrogea: "Am pierdut un coleg deosebit"

Autor: | | 1 Comentarii | 1147 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Un pompier şi-a pierdut viaţa sâmbătă, într-o explozie a unei butelii de aragaz.

Pompierii constănţeni sunt şocaţi şi îndureraţi de moartea colegului lor. Dan Fripis şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să lichideze un incendiu izbucnit la o butelie din curtea unei locuinţe din cartierul Faleză Nord Constanţa. „Din nefericire, şi din păcate, pentru că am pierdut un coleg deosebit, subofiţerul a decedat după ce butelia a explodat, iar suflul exploziei l-a surprins în plin” a declarat, cu lacrimi în ochi, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă. Dan Fripis era şeful echipajului de intervenţie care a ajuns la locul incendiului, cu o autospecială, împreună cu alţi patru colegi. „Cu toţii erau echipaţi corespunzător, cu cotume şi căşti. Explozia s-a produs exact în momentul în care au intervenit, după ce întinseseră furtunul pentru stingere”, spune Anca Chiriţă.  

Anchetatorii spun că proprietarul locuinţei, un bărbat de 70 de ani, voia să coacă ardei în curte, la un aragaz. Avea două butelii.Una se golise şi a înlocuit-o cu cea de rezervă. A racordat-o la aragaz şi, pentru a o verifica dacă scapă gaze, a aprins un băţ de chibrit.În acel moment, butelia a luat foc. Bătrânul a cerut ajutorul vecinilor să intervină cu extintoarele dar nu au reuşit. „La sosirea pompierilor, butelia era deja roşie, se aşteptau să facă explozie” spune vecinul, Aristotel Badea, martor ocular. Potrivit anchetatorilor, pompierul a fost lovit în plină figură de o bucată metalică desprinsă de la explozia buteliei. O altă bucată metalică s-a înfipt în gardul locuinţei şi o a treia a ajuns în curte. Soţiei proprietarului i s-a făcut rău, un echipaj SMURD, sosit la faţa locului, i-a acordat îngrijiri medicale. Cadavrul pompierului a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa.   

ISU Dobrogea-ULTIMA MISIUNE

„Astăzi, 29 august, în jurul orei 11.26, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost anunţat telefonic, prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, asupra faptului că în curtea unei locuinţe din municipiul Constanţa a izbucnit un incendiu, la o butelie GPL.Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat efective aparţinând Detaşamentul de Pompieri Constanţa Oraş, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, încadrată cu şase pompieri. În timpul misiunii de recunoaştere efectuată la faţa locului, butelia a explodat, comandantul echipajului de intervenţie suferind leziuni grave la nivelul feţei.În urma evaluării de specialitate, medicul de pe ambulanţa sosită prima la locul intervenţiei a constatat că subofiţerul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.

Plutonierul adjutant Marius Daniel FRIPIS, în vârstă de 42 de ani, a pierdut lupta cu viaţa, la datorie. În acest moment, din ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel dr. Nicolae CORNEA, o echipă de specialişti se află la Constanţa pentru efectuarea cercetărilor privind cauzele şi împrejurările care au determinat producerea acestui eveniment nefericit.    *** Încadrat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, Detaşamentul de pompieri Constanţa Oraş, încă din 2006, în funcţia de comandant de echipaj, colegul nostru a rămas devotat Armei în tot acest timp, participând la numeroase misiuni în care şi-a smuls semenii din ghearele morţii.Cu trăsături alese de caracter, subofiţerul şi-a pus timp de nouă ani priceperea şi puterea în sprijinul celor aflaţi în dificultate, remarcându-se prin tenacitate şi profesionalism la misiunile complexe la care a participat, umăr la umăr, alături de coechipierii săi. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a pierdut un bun profesionist, cu adevărate calităţi de salvator confirmate de pregătirea dovedită în gestionarea situaţiilor de urgenţă. Rămas bun, drag camarad, vei rămâne mereu în sufletele noastre!”

ISU Doborgea -IN MEMORIAM: Plutonier adjutant  Fripis Daniel Marius

“Sâmbătă, 29 august 2015, a încetat din viaţă, la vârsta de 42 de ani plutonier adjutant FRIPIS DANIEL MARIUS. Născut la data de 09 mai 1973 în Constanţa, într-o familie de oameni gospodari, în mijlocul căreia a fost înconjurat de multă dragoste şi de la care a primit o bună educaţie, moştenind nu numai cinstea şi omenia, dar şi respectul pentru muncă.Subofiţerul a fost încadrat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa din anul 2006, din sursă externă, cu gradul de plutonier major, ocupând funcţia de comandant de echipaj în cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa Oraş, funcţie pe care a deţinut-o până în prezent.

La data de 01 august 2013, plutonier major Fripis Daniel Marius a fost avansat, la termen, la gradul de plutonier adjutant.Ca și comandant de echipaj și-a făcut cu cinste, pricepere şi devotament datoria şi a manifestat grijă faţă de colegii săi. Nu se pot uita calităţile sale de militar şi nici calităţile umane, apropierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute şi spiritul de solidaritate faţă de cei cu care a lucrat.Puterea de muncă, pregătirea profesională şi nu în ultimul rând diplomaţia sa au contribuit la mersul bunul mers al intervenţiilor la care a participat de-a lungul carierei sale de pompier.Cu profund respect, aducem omagiul nostru celui ce a fost plutonier adjutant  Fripis Daniel Marius  şi adresăm familiei îndurerate, sincere condoleanţe.”

Tragedia s-a întâmplat pe strada Tabla Buţii din Constanţa, unde o familie a sunat la 112 cerând ajutor. Butelia din casă a luat foc, iar familia a scos-o în faţa curţii.

Până la sosirea pompierilor, proprietarul şi vecinii au încercat să intervină, fără succes, cu exctinctoare. Butelia era deja încinsă când au ajuns pompierii şi şeful echipei de intervenţie s-a îndreptat spre recipientul încins, moment în care butelia a explodat şi o bucată de metal l-a lovit în cap, omorându-l pe loc.

Zona de pe astrada Tabla Buţi este izolată. La faţa loculu, conducerea Poliţiei judeţului Constanţa, procurorii şi jandarmii efectuează cercetări.

Pompierul, pe nume Daniel Fripis, avea 42 de ani.

Aflat la Costineşti, la Şcoala de Vară a UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea a aflat de tragedie şi a transmis condoleanţe familiei pompierului.

"Am fost informat despre situaţia tragică în urma căreia un pompier a murit astăzi în misiune în Constanţa. Transmit condoleanţe familiei şi colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa. Suntem solidari şi vom da tot sprijinul nostru familiei îndurerate, la fel ca de fiecare dată când am avut astfel de tragedii, în care am pierdut poliţişti sau militari în misiune, în timp ce îşi făceau datoria", a transmis Oprea.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...