Un jucător al Stelei amenință că va face plângere la DNA

Un jucător al Stelei amenință că va face plângere la DNA

Mihai Costea, jucător aflat sub contract cu Steaua, dar trecut pe linie moartă de oficialii „roș-albaștrilor”, acuză că nu este declarat liber, de comisiile de la LPF, pentru a putea juca la o altă echip.

Mihai Costea nu mai este jucătorul Stelei decât în acte, iar „militarii” nu vor să-i rezilieze contractul. Și asta pentru că în cazul în care ar deveni fotbalist liber, echipa din Ghencea ar trebui să plătească 1,5 milioane de euro către Adrian Mititelu, fost patron al Universității Craiova. Într-un interviu acordat pentru gsp.ro, Costea se plânge că reprezentanții Comisiei pentru Soluționarea Litigiilor a LPF îi pun bețe în roate și fac jocul Stelei.

„Sunt scîrbit de ce se întâmplă la comisii şi nu-mi rămâne decât să le fac plângere penală membrilor lor! Simt că sunt batjocorit şi că nu am nici un drept! În iunie m-am adresat Comisiei LPF pentru că aşa mă obligă regulamentul FRF cu o cauză simplă, şi anume să se stabilească dacă pot sau nu să devin liber. De atunci aştept o soluţie. Cei de la Comisie, din interese doar de ei ştiute, refuză practic judecarea acestei cauze. Mai întâi au suspendat cauza pentru că cei de la Steaua demaraseră o procedură disciplinară împotriva mea. Am câştigat acest litigiu, iar clubul a făcut adresă că nu vrea motivarea hotărârii şi că nu înţelege s-o atace. Am cerut repunerea cazului pe rol, când s-a terminat litigiul de la Disciplină, însă cei de la CNSL au refuzat să judece cauza, solicitând ei, fără nici un drept şi abuziv, motivarea hotărârii de la Disciplină. Timp de o lună acest lucru nu a fost posibil pentru că secretara de la Disciplină a spus că s-a pierdut dosarul! Doar când au fost ameninţaţi cu plângeri penale au găsit dosarul, dar Comisia de Disciplină nu a motivat hotărîrea pentru că doar una dintre părţi putea să ceară motivarea, eu sau Steaua”, spus Costea pentru gsp.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News