Un loc liber de senator, motiv de ceartă între PSD și ALDE

Un loc liber de senator, motiv de ceartă între PSD și ALDE

Scaunul de senator lăsat liber de Sorina Pintea ar urma să fie ocupat de Liviu Pop, în prezent secretar de stat. Cum funcția din minister va rămâne și ea vacantă, Pop fiind obligat să demisioneze întrucât calitatea de senator este incompatibilă cu cea de secretar de stat, s-a iscat un confl ict între PSD și ALDE

Demisia din Senat a managerului Spitalului Municipal Baia Mare, Sorina Pintea, a încins spiritele între liderii coaliției de la guvernare Liviu Dragnea (PSD) și Călin Popescu Tăriceanu (ALDE). Nemulțumiți sunt și senatorii social-democrați, care nu sunt de acord ca locul rămas liber să fie ocupat de fostul senator Liviu Pop, care a fost pe locul doi pe listele partidului în județul Maramureș la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Liviu Pop, care acum este secretar de stat la Ministerul Educației, este contestat și de organizația din care face parte, cea de Maramureș, care ar dori ca acesta să stea acasă în următorii patru ani, iar în locul său să ajungă senator un alt pesedist maramureșean.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pop mai mult ne-a încurcat cât a fost senator, ministru și nu mai știu eu ce funcții a avut. Niciodată, omul acesta nu a fost un tip corect. A trădat întotdeauna. Pentru județ nu a făcut nimic. Cred că e cazul să meargă la catedră o bucată de timp”, a declarat pentru EVZ un membru al PSD Maramureș.

„Noi nu-l dorim coleg cu noi pe Pop”

Nici colegii senatori din PSD nu-l doresc pe Liviu Pop din nou senator. Unii dintre aceștia susțin că Liviu Pop ar fi un apropiat al fostului șef al PSD Victor Ponta și că, în cazul în care ar deveni din nou senator, Pop ar fi în stare să voteze împotriva partidului.

„Îi vom spune lui Liviu Dragnea că noi nu-l dorim coleg cu noi pe Pop. Cât a fost coleg cu noi, mai mult ne-a încurcat. Are un vedetism ieșit din comun”, a declarat un senator PSD pentru EVZ.

Dar nu aceasta-i problema care-i preocupă pe liderii PSD și ALDE.

Una dintre cele mai spinoase probleme pe care le-ar aduce validarea, săptămâna viitoare, în funcția de senator a lui Liviu Pop este însă numirea unui nou secretar de stat la Ministerul Educației în locul lui. Surse din PSD au declarat pentru EVZ că, în cazul în care se vacantează funcția, oamenii lui Călin Popescu Tăriceanu își doresc cu ardoare acest post, numele vehiculate fiind Cristiana Anghel sau Liliana Mincă, dar că șeful PSD Liviu Dragnea nu are de gând să-l cedeze aliaților. La alegerile din 2016, nici una dintre ele n-a mai intrat în Parlament.

Dacă Liviu Pop vine la Senat, atunci noi vom cere postul de secretar de stat la Educație. Avem, oricum, foarte puține locuri în Guvern. Cei de la PSD nu vor să cedeze locul, așa că există riscul să ne supărăm puțin cu pesediștii. Ei nu vor să ne dea nici funcția de secretar general la Senat, că doar ei au la Camera Deputaților. Ne amăgesc cu promisiuni. Ce ministere avem? Slabe de tot. Relația cu Parlamentul! Mediu! Ce e asta?!”, a declarat un senator ALDE.

Și la Camera Deputaților s-a eliberat un fotoliu

Ieri, a mai fost lăsat liber un loc de parlamentar. Camera Deputaţilor a vacantat cu 284 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi o abţinere, locul de deputat al lui Adrian Ionuţ Gâdea, luând act de demisia acestuia. Gâdea a informat Biroul Permanent al Camerei Deputaților că începând cu data de 27 ianuarie îşi depune demisia din calitatea de deputat. Adrian Ionuţ Gâdea a fost ales deputat de Teleorman pe listele PSD la alegerile din 11 decembrie 2016. Pe 17 ianuarie 2017, el a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.