Un misterios CUB negru a apărut în apropierea Soarelui. Ce spun experţii în OZN-uri este de-a dreptul halucinant

Un misterios CUB negru a apărut în apropierea Soarelui. Ce spun experţii în OZN-uri este de-a dreptul halucinant

Un cercetător susţine că, în imaginile transmise de la Observatorul Solar şi Heliosferic (SOHO al NASA), a descoperit un cub negru în apropierea Soarelui.

Potrivit dailymail.co.uk nu este prima oară când astfel de imagini sunt date publicităţii de SOHO iar adpeţii teoriei conspiraţiei susţin că aceasta ar fi o metodă utilizată de NASA pentru a ascunde obiectele zburătoare neidentificate surprinse de sateliţi.

“Cubul respectiv a mai fost văzut şi cu alte ocazii. Uneori pare bidimensional, alteori tridimensional”, explică Scott C. Waring de la UFO Sightings Daily.

Un “pătrat” asemănător a fost remarcat, în 2011, tot în apropierea Soarelui. La vremea respectivă au apărut speculaţii similare potrivit cărora ar fi fost vorba despre nişte OZN-uri care orbitau o bulă gazoasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Dacă un pătrat lipseşte dintr-o fotografie este pentru că respectiva bucată a fost îndepărtată de NASA pentru a ascunde ceva sau…poate Soarele chiar este orbitat de un cub negru”, mai spune Waring.

 În 2012, un youtuber susţinea că ar fi remarcat ceva asemănător, după ce a analizat un video furnizat de tot de SOHO.

La rândul său, o fostă angajată a NASA precizează, într-o întregistrare video bizară, că trei farfurii zburătoare ar fi fost observate pe Lună în timpul aselenizărilor NASA. Dona Hare susţine că NASA ascunde cu regularitate OZN-urile care sunt denumite codificat “Moş Crăciun”.