Un ofiţer din garda Marii Britanii a leşinat în timpul paradei militare dedicate aniversării reginei Elisabeta a II-a

Un ofiţer din garda Marii Britanii a leşinat în timpul paradei militare dedicate aniversării reginei Elisabeta a II-a

La câteva minute de la debutul ceremoniei dedicată reginei Elisabeta a II-a, un militar s-a prăbuşit cu faţa în pământ, pierzîndu-şi cunoştinţa.

Camarazii săi au intervenit prompt, transportându-l pe bărbat spre ambulanţa aflată la faţa locului. Bărbatul este în afara oricărui pericol, de vină pentru leşinul său fiind căldura.

1.600 de soldaţi ai gărzii regale au fost mobilizaţi pentru acest eveniment, o tradiţie care datează din secolul al 17-lea. Din 1748, Trooping the Colour marchează oficial şi aniversarea suveranilor britanici. Participarea Elisabetei a doua la paradă este un record pentru monarhia britanică, fiind a 64-a oară când este în tribună. Suverana urmăreşte parada trupelor alături de ceilalţi membri ai familiei regale, după care se vor retrage cu toţii pe balconul Palatului Buckingham, de unde vor urmări parada forţelor aeriene, scrie Digi24.

Ne puteți urmări și pe Google News