PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Un preot CATOLIC a fost surprins când PRIZA COCAINĂ în timpul unei petreceri în CASA PAROHIALĂ. Faţa bisericească şi-a primit invitaţii într-o cameră plină cu obiecte NAZISTE | VIDEO

Autor: | | 2 Comentarii | 1025 Vizualizari
Într-o cameră burduşită de obiecte naziste, un preot romano-catolic din nordul Irlandei a fost surprins atunci când priza cocaină la o petrecere în casa parohială.

Fratele Stephen Crossan, în vârstă de 37 de ani, ar fi prizat cocaină folosind o bancnotă de 10 lire, la sfârşitul unei petreceri de două zile. Înregistrarea, obţinută de The Sun on Suday, ar fi fost realizată în casa parohială, unde părintele şi-a invitat prietenii.

El a recunoscut  că a consumat droguri: “A fost doar o singură noapte. Nu am nicio problemă cu drogurile”, a declarat el, porivit Daily Mail.

Potrivit unei surse, petrecăreţii s-au întors la casa părintelui în jurul orei 11 dimineaţa, unde au petrecut şapte ore. Ei au fost primiţi într-o cameră plină cu obiecte nazist, printre care şi steaguri , pălării, un vulture cu o svastică, toate aşezate pe un şemineu.  
 
“La un moment dat, Stephen şi-a pus ceva pe cap şi a executat salutul nazist", a declarat el. Totodată, sursa a precizat că preotul a consumat whiskey şi bere înainte de a prize cocaină.

În ciuda lucrurilor din casa sa, fratele Crossan, care locuieşte într-o casă parohială a bisericii St. Patrick din nordul Irlandei, a negat că ar fi un susţinător al nazştilor, precizând că are toate acele lucruri deoarece este colecţionar de lucruri istorice.

El a declarat că se afla în depresie şi era pe picior de a părăsi parohia, atunci când înregistrarea a ieşit la iveală. Tatăl Crossan a declarat că a părăsit biserica, însă a fost sprijinit de biserică, în timp ce un purtător de cuvât al episcopiei a declarat că preotul va fi sprijinit în această problemă. De-a lungul timpului el s-a implicat în diferit activităţi pastorale, în închisori şi spitale.



 


Tag-uri: preot catolic, irlanda, cocaina, droguri, bautura, casa parohiala, petrecere
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un preot CATOLIC a fost surprins când PRIZA COCAINĂ în timpul unei petreceri în CASA PAROHIALĂ. Faţa bisericească şi-a primit invitaţii într-o cameră plină cu obiecte NAZISTE | VIDEO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii