Un primar mexican s-a ''căsătorit'' cu un CROCODIL | VIDEO

Un primar mexican s-a ''căsătorit'' cu un CROCODIL | VIDEO

Primarul localității mexicane San Pedro Huamelula, Joel Vásquez Rojas, s-a ''căsătorit'' cu un crocodil. Mireasa, un exemplar de un metru lungime, a purtat voal alb, iar de la eveniment nu a lipsit tradiționalul dans al ''mirilor''.

În San Pedro Huamelula, din statul mexican Oaxaca, crocodilul este cosiderat ''o prințesă'' care le va aduce noroc în sezonul pescuitului. Căsătoria ”prințesei” cu edilul reprezintă continuarea unei vechi tradiții care se mai păstrează încă, după cum a explicat Joel Vásquez Rojas, pentru ziarul mexican ”Milenio”.

Există însă și zone în care crocodilul este văzut ca un dușman și este vânat. Zonele Lagunas de Chacahua și Bahías Manialtepec au început să fie monitorizate, după ce s-au înregistrat atacuri ale reptilelor, relatează Agerpres.

Autoritățile din Jamiltepec, Tututepec și Pinotepa Nacional au alertat în legătură cu excesiva prezență a viperelor și crocodililor, care, după ploi torențiale și inundații, au ieșit din habitatul lor natural și au ajuns pe la casele din zona de coastă, potrivit ziarului mexican.

Ne puteți urmări și pe Google News