UN ROMÂN A FOST DECLARAT "EROUL DIN MACCARESE"

UN ROMÂN A FOST DECLARAT "EROUL DIN MACCARESE"

Un român a salvat doi cetăţeni italieni, în vârstă de 73 şi 66 de ani, în urma unei explozii care a avariat mai multe case din comuna Maccarese, situată la căţiva kilometri de Roma. O explozie care a avut loc pe 22 februarie a distrus casele din zonă, aceasta fiind declanşată de o butelie cu gaz. În urma deflagraţiei a murit o femeie şi alte cinci persoane au fost rănite. Printre victimele care au supravieţuit incendiului se numără doi batrâni italieni, care au fost salvaţi de un tânăr român care se afla în zona exploziei. Atât românul, care a fost primul ce a intervenit la locul incidentului, cât şi cei doi bătrâni, au fost transportaţi de urgenţă la spital. ”Superman din Est”, după cum a fost denumit românul în ziarul ”Il tempo”, se numeste Iosif Petrişor şi trăieşte în Italia de 13 ani.

Investigatorii de la Comisariatul de poliţie din Fiumicino l-au găsit pe eroul român după ce martorii oculari au povestit cele întâmplate, aceştia relatând faptul că după ce a participat la salvarea celor doi italieni, compatriotul nostru s-a urcat în maşină şi a plecat spre locul de muncă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Angajat al unei firme de construcţii, Iosif Petrişor a plecat fără să considere gestul lui un lucru ieşit din comun.”Mergeam spre muncă şi m-am oprit când am vazut casa. Când am intrat în clădire aveam senzaţia că sunt într-un film de groază, cu dârâmături peste tot şi persoane rănite care urlau de durere. Am urcat la primul etaj, am luat în braţe o bătrână (Mirella Camillo, de 66 de ani, care locuia într-o aripă a clădirii), care însă nu vroia să vină cu mine pentru că nu avea intenţia să-l lase singur pe soţul ei. A trebuit să-i promit că mă voi întoarce negreşit şi după el”, a povestit Iosif.

Ştiind că nu şi-a dus misiunea până la sfârşit, românul a intrat din nou în clădirea care era pe punctul de a se dărâma în totalitate şi, înainte de a-l recupera pe bătrân, a avut inspiraţia să închidă gazul. ”Când am urcat din nou şi l-am luat în spate pe acel domn, am simţit că se dărâmă ceva şi a trebuit să ies pe fereastră. După care, în momentul când au venit ajutoarele, m-am urcat în maşină şi am plecat la muncă. M-am lovit destul de rău la un picior şi a trebuit astfel să mă opresc şi la spital” a mai povestit Iosif ziariştilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

”L-am căutat pe domnul Petrişor pe la toate punctele de prim ajutor din zonă pentru a asculta declaraţia lui şi ne-am dat seama în final că el este misteriosul erou al acelei zile”, a declarat presei Patrizia Sposato, comandantul Comisariatului de poliţie din Fiumicino. ”O adevărată poveste de curaj la care au mai participat ce-i drept multe alte persoane aflate în apropiere”, a mai completat aceasta.

Din ultimele ştiri furnizate de către ziarul ”Il Tempo” reiese faptul că poliţia din via Portuense a trimis raportul către primaria din Fiumicino, profilându-se posibilitatea ca Iosif Petrişor să fie medaliat pentru curajul şi simţul civic de care a dat dovadă.

Andi Rădiu, Corespondent din Italia