Un român este membru oficial al corului Gregorian

Autor: | | 1 Comentarii | 722 Vizualizari

Narcis Iustin Ianău, finalistul primului sezon al show-ului "Românii au talent", ajunge acasă pentru primul concert GREGORIAN în România, un proiect rupt din coasta ENIGMA, un eveniment simfonic rock, ce va avea loc pe data de 16 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, de la ora 20.00.

După ce a publicat un cover de excepţie după aria "Un bel di vedremo", din Madama Butterfly a lui Giacomo Puccini, reuşind astfel să fie primul bărbat din lume care interpretează această arie de operă, Narcis, fostul concurent de la "Românii au talent", a devenit unul dintre membrii activi ai celebrului cor GREGORIAN, conform unui comunicat de presă.

Cu vânzări de peste 10 milioane de albume peste tot în lume, premiat cu Aur şi Platină în 18 ţări, producătorul Frank Peterson, creierul GREGORIAN, este în mod cert unul dintre cei mai prolifici artişti germani.

Interpretarea unică a celor mai cunoscute cântece pop şi rock, membrii corului învăluiţi în robe de călugări, întreg misterul din jurul chipurilor şi glasurilor şi ale portului, toate vor trimite publicul cu gândul la vremurile perioadei Imperiului Român de Apus, conform unui comunicat de presă.

Biletele se găsesc la următoarele categorii de preţuri: categoria I - 199 de lei; categoria II – 99 de lei; categoria III – 59 de lei. Acestea sunt disponibile online pe bilete.ro sau în Oficiile Poştei Române şi magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi magazinele Germanos, eventim.ro, myticket.ro şi magazinele Diverta, bilet.ro, reţeaua Tui Travel, Teatrul Naţional şi salapalatului.ro

DESPRE GREGORIAN

Cunoscutul producător Frank Peterson, partenerul lui Michael Creţu în proiectul Enigma, a fost cel care a dat viaţă celor de la GREGORIAN. A fost nevoie de multă inspiraţie şi fler pentru a alege toate piesele pentru un proiect ca GREGORIAN. Nu orice cântec este potrivit pentru sunetul corului gregorian. Din fericire, imensul bagaj muzical al lui Peterson şi creativitatea acestuia au fost ceea ce GREGORIAN avea nevoie ca succesul să fie garantat. Cum ne explicăm că în repertoriul GREGORIAN putem ascula o baladă semnată de Eurythmics alături de o piesă pop Tears For Fears? Sau un cântec Peter Gabriel  şi o secvenţă rock Lenny Kravitz sau Metallica, Rammstein? Cu GREGORIAN, toate piesele selectate se potrivesc milimetric şi formează un întreg ce transmite un

anume mesaj, teleportând ascultătorul într-o lume apusă, cea a suntelor muzicii gregoriene.

Muzica gregoriană, denumită şi cânt gregorian, este un stil muzical liturgic utilizat în cultul creştin catolic, cu inspiraţie din muzica primelor generaţii de creştini de pe teritoriul Imperiului Român de Apus, muzica gregoriană dezvoltându-se în perioada secolelor VI–XI. Numele de “gregorian” provine de la cel al papei Grigore I cel Mare (pontif al Romei între anii 590-604).

Peterson avea dorinţa de a forma un grup care să combine armoniile muzicii pop cu muzica corală dinainte de 1991. El era deja un fan al sonorităţilor medievale, având un imens succes alături de Michael Creţu prin intermediul proiectului ENIGMA, de la începutul anilor ’90. Succesul din clasamentele internaţionale şi numeroasele premii, cele 9 albume şi 5 DVD-uri în 7 ani au dovedit că Peterson a avut dreptate. Mai mult de 4 milioane de albume Gregorian şi-au găsit fanii în toată Europa, dar şi în Asia, Africa de sud şi de curând Statele Unite ale Americii.

“Cu ani în urmă am vizitat mănăstirea Escorial Royal, din Spania. Înainte să intru în lăcaşul de cult, ascultam muzică rock pe walkman. Imediat ce deschid uşa aud nişte sunete care m-au atras instant: corul mănăstirii interpreta cu cânt gregorian. Totul în capul meu s-a combinat, muzica rock din căştile mele cu acele sonorităţi bisericeşti şi aşa mi-a venit ideea”, a declarat Peterson, un producător inventator şi descoperitor, în acelaşi timp.




Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro