Un soldat a fost ucis "din eroare", iar alte trei persoane au fost rănite în Irak

Un soldat a fost ucis "din eroare", iar alte trei persoane au fost rănite în Irak

Un soldat din forțele speciale canadiene a fost ucis vineri în Irak și alți trei răniți după ce au fost "vizați din eroare de forțele de securitate kurde" irakiene, a anunțat sâmbătă Ministerul canadian al Apărării, informează Reuters și AFP.

Membrii forțelor speciale canadiene din cadrul coaliției internaționale împotriva grupării Statul Islamic în Irak "au fost vizați din eroare de forțele de securitate kurde în Irak când se întorceau la un post de observație din spatele frontului", a precizat ministerul într-un comunicat.

Forțele speciale canadiene au făcut schimb de focuri cu militanții Statului Islamic de cel puțin trei ori de la desfășurarea lor pentru a antrena forțele irakiene și identifica ținte pentru lovituri aeriene.       Canada urmează să decidă în câteva săptămâni dacă va extinde mandatul de șase luni al misiunii sale militare în Irak.

În plus față de cei aproximativ 70 de soldați din forțele speciale canadiene care operează în regiunea Kurdistan din nordul Irakului, Canada a trimis șase avioane pentru a lua parte la misiunile de bombardament conduse de SUA împotriva militanților Statului Islamic, adaugă Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News