Un tânăr molestat de un preot catolic, despăgubit cu 3 milioane de dolari

Un tânăr molestat de un preot catolic, despăgubit cu 3 milioane de dolari

Arhiepiscopia Catolică din Chicago (SUA) trebuie să plătească 3,2 milioane de dolari unui adolescent care, timp de doi ani, a fost molestat de unul dintre preoţi. Cel puţin alţi doi tineri urmează să primească, la rândul lor, despăgubiri pentru aceleaşi acuzaţii.

Suma a fost confirmată de avocatul adolescentului, relatează ediţia de ieri a ziarului "Chicago Sun Times". Preotul a fost arestat în anul 2006. Cinci băieţi, printre care şi adolescentul care a primit despăgubirea de 3 milioane de dolari, au depus plângere pentru abuz sexual. Avocaţii apărării au dat în judecată Arhiepiscopia Catolică din Chicago, motivând că aceasta nu l-a împiedicat pe preotul respectiv să aibă acces la copii, în timp ce era angajat ca preot şi antrenor la o şcoală din cartierul de vest al oraşului Chicago.

Ulterior arestării, preotul a pledat vinovat.

Băiatul care a primit acum despăgubirea în valoare de câteva milioane de dolari a fost molestat la şcoală, când avea 10 ani. Abuzul a continuat aproape doi ani. Adolescentul are acum 18 ani. În ultimii ani a trecut prin zeci de şedinte de terapie, care să-l ajute să depăşească momentul de traumă. Chiar şi după câţiva ani de ajutor specializat, tânărul încă nu poate intra în biserică şi i se face rău atunci când, pe stradă, vede bărbaţi care seamănă cu preotul care l-a molestat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între Arhiepiscopie şi o parte dintre victime s-a ajuns la o înţelegere, în cadrul unui proces civil. Cu toate că Arhiepiscopia a precizat că dosarele împotriva preotului sunt închis, alte două cazuri similare sunt în curs de a fi rezolvate, a mai precizat avocatul adolescentului. CITIŢI ŞI:

  • Premierul irlandez: Vatican blochează o anchetă despre abuzurile comise de preoţi asupra copiilor
  • Belgia: 13 copii s-au sinucis în urma abuzurilor sexuale ale preoţilor catolici