Un transport de porumb românesc, blocat în portul francez Brest de peste o lună

Un transport de porumb românesc, blocat în portul francez Brest de peste o lună

O cantitate de 25.500 de tone de porumb importată din România de o cooperativă agricolă bretonă Nutréa-Triskalia şi destinată hranei animalelor este blocată de peste o lună în silozurile din portul Brest, în aşteptarea unor analize suplimentare, informează un articol publicat în cotidianul Liberation, potrivit Agerpres.

Potrivit docherilor şi angajaţilor Nutréa-Triskalia, porumbul provenit din România a fost tratat cu fosfină, un antiparazitar interzis în Franţa. 

"Salariaţii acestei uzine, care nu au fost avertizaţi de pericolul acestui produs, au descoperit din întâmplare un borderou care indicat că a fost tratat cu un gaz toxic", a declarat René Louail, fost consilier regional din partea partidului ecologist francez. 

Sindicatele docherilor, ecologiştii şi reprezentanţii victimelor pesticidelor solicită distrugerea imediată a celor 25.500 de tone de porumb contaminat, cu atât mai mult cu cât tratamentul cu fumigaţie a cerealelor este interzis în Franţa, chiar dacă este autorizat de Uniunea Europeană şi utilizat în mod curent pentru eliminarea insectelor, umezelii şi a altor paraziţi.

Ne puteți urmări și pe Google News