PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Povestea adevăratului comisar Moldovan

Autor: | | 18 Comentarii | 7647 Vizualizari
Rolul comisarului Moldovan, „copiat” de Sergiu Nicolaescu de la unchiul său, Gheorghe Cambrea, a rămas în istorie, ca și polițistul din viața reală
Iolanda Nicolaescu ne-a dezvăluit lucruri neștiute despre comisarul Gheorghe Cambrea, care l-a inspirat în viață și în filme pe fratele său, dar și despre un alt unchi, general în garda lui Carol al II-lea

Sergiu și Iolanda Nicolaescu au avut doi unchi care au rămas în istorie. Un comisar de poliție, Gheorghe Cambrea, modelul în viață și în filme al regretatului regizor, care a ajuns în pușcăriile comuniste. Al doilea, generalul Nicolae Cambrea, care a făcut parte din garda Regelui Carol al II-lea.

Am făcut o călătorie, recent, de Ziua Poliției, printre amintirile Iolandei Nicolaescu, din memorie sau din fotografiile ținute într-o cutie metalică, înflorată, păstrată aproape de ea. Mai întâi am aflat povestea vieții comisarului, despre care Sergiu Nicolaescu spunea: „Era un ideal pentru mine”. Despre general, regizorul a menționat mai puțin, pentru că era atașat mai mult de unchiul polițist. Oricare ar fi fost convingerile lor politice, Iolanda Nicolaescu ne-a vorbit despre relația lor din familie și a subliniat în mai multe rânduri că amândoi- generalul și comisarul, erau extrem de sufletiști și dedicați meseriei.

Un comisar milos

„Gheorghe Cambrea era nemaipomenit. Ne iubea foarte mult. Eu eram la Facultatea de Litere și m-au exmatriculat din cauza originii și din cauză că tatăl meu a făcut primul drum din Țara Românească. Și, atunci, acel drum mergea până spre Săvârșin, unde avea regele castelul. Comisarul Gheorghe Cambrea era un om extraordinar şi nu se putea ataşa de comunişti. Nu a știut niciodată că David, cel de la care i s-a tras necazul de a fi închis, era spionul comuniștilor băgat între ei. Spionul este cel care l-a turnat pe unchiul meu atunci când erau mulți evrei închiși, pe motiv că o duce pe o evreică arestată, care abia născuse şi plângea, la copil ca să-l alăpteze. Dar David l-a turnat şi pentru asta”, mai spune Iolanda Nicolaescu. Își mai amintește că a fost la procesul prin care a fost judecat comisarul. „Au fost o mulțime de evrei. Au spus că acest comisar, Cambrea, era așa de treabă, le dădea de mâncare, controla să vadă dacă ni se aduce mâncare. Era foarte sufletist, dar nu au ținut cont și l-au ținut în pușcărie șase ani. După moartea lui Dej, a venit Ceaușescu și l-a eliberat. A mai trăit după aceea vreo șapte ani pentru că era bolnav”, spune Iolanda. Unchiul polițist i-a povestit că, pe când era închis, a stat în celulă cu mulți politicieni și a cerut voie la șeful pușcăriei să se mute, ca să poată munci, cu țăranii.


FOTO: Iolanda Nicolaescu a scos din caseta în care ține fotografiile, amintirile despre unchii săi. Generalul era preferatul ei, comisarul, al fratelui FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU



Generalul, pierdut din căruță

Celălalt unchi, generalul Nicolae Cambrea, a fost mai întâi căpitan în Garda Regală. „Carol al II-lea îl plăcea foarte mult. Nu dădea nici o petrecere fără să îl cheme. Invita ofiţeri superiori, dar şi pe Cambrea, care era doar căpitan pe atunci. E o poveste lungă… Pe unchiul, care a ajuns general, l-a pierdut mama lui din căruţă, după ce nemţii l-au împuşcat pe bunicul meu.


Comisarul Gheorghe Cambrea cunoștea pe absolut toată lumea. Era un cunoscător al vieții sociale, al străzii, al psihologiei umane. Era un cunoscător de oameni extraordinar


Familia a vrut să fugă din Târgu Jiu. Cu ce era să fugă? Nu au găsit decât o căruță și s-au urcat în ea”, ne spune. Pe drum, unchiul a căzut din căruţă. Avea 18 ani. „Când şi-a dat mama seama, veneau militari călare şi nu l-am mai găsit. S-a interesat apoi și a aflat că l-a luat armata”, ne mai explică. Soldații au spus că au ei grijă de el. A stat o perioadă printre militari şi așa s-ar fi decis ca el vrea să facă şcoală militară. A fost dat apoi la facultate și a fost sprijinit de cei care l-au luat în grijă.


FOTO: Gheorghe Cambrea era un polițist respectat de toată lumea. Cunoștea bine oamenii și locurile din București.De la el a învățat și Sergiu Nicolaescu




Nevasta, amanta și un copil

„Generalul a avut o nevastă superbă. Îi ziceam, Nicule, pentru nevasta ta, Manți te invită Carol la petreceri... Apoi, fata unui general a început să se dea la el”, își amintește femeia. După un timp i-a spus că e gravidă cu Cambrea. Bucătăreasa Julietei Rășcanu, amanta, ar fi venit plângând, plină de remușcări că a păstrat secretul, și a mărturisit că e fiul unui căpitan și nu al generalului, care și nu s-a despărțit de Manți. „Băiatul nu are nimic de la fratele meu, nu semănă nici un pic. Unchiul a zis: «Nu e copilul meu, a avut dreptate bucătăreasa»”, a povestit Iolanda Nicolaescu.

„De Gaulle i-a spus că e Cambre, nobil”

De la generalul francez Charles de Gaulle, unchiul său Nicolae Cambrea ar fi aflat care îi sunt „rădăcinile”. „De Gaulle a venit aici și i-a zis: «Tu crezi că esti român? Mai e vreun Cambrea în Țara Românească? Să știi că faci parte din familia Cambre. Exită în Franța un castel, Chateau Cambre, de acolo te tragi. Am citit o scrisoare de la castel despre doi tineri, frați, care au plecat în cruciade. Au scris rudelor că s-au oprit într-o localitate cam sălbatică». Frații care au ajuns în România, erau din ordinul templierilor. Mergeau în cruciade. Erau nobili”, ar fi spus de Gaulle. Unul dintre frații Cambre ar fi fost rănit și s-ar fi stabilit în Săcele, din Gorj. Au rămas acolo, nu au mai plecat. „S-ar putea să se fii căsătorit acolo. Ei erau de viță nobilă, erau foarte bogați. Au primit bani din Franța, au cumpărat case, pământuri”, este de părere Iolanda Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu: „Era un ideal pentru mine, era extraordinar”

Despre unchiul său, Sergiu Nicolaescu a vorbit la o lansare de carte a comisarul șef Florin Șinca („Din Istoria Poliției Române”), prin anul 2009, că a avut un bunic și un unchi care au fost polițiști. Gheorghe Cambrea, fratele mamei sale. Despre polițistul care l-a inspirat atât în filme cât și în viață pe Sergiu Nicolaescu, a scris comisarul-șef Florin Șinca, poate unul din cei mai pasionați de istorie dintre angajați Ministerului Afacerilor Interne, în cartea sa, „Martirii Poliției Române”.


FOTO: Pe platoul de filmare, lui Sergiu Nicolaescu nu i-a fost greu să își imagineze și să pună în scenă episoadele polițiste inspirate din viața unchiului polițist FOTO: LIBERTATEA



„Sergiu Nicolaescu a avut doi unchi. Am fost impresionat de diferența colosală dintre cei doi. Primul a fost comisarul de poliție Gheorghe Cambrea (care l-a crescut și l-a inspirat pe cel mai cunoscut cineast român) și care a ajuns în pușcăriile comuniste. Al doilea, generalul Nicolae Cambrea, trădător cu «Divizia de panduri Tudor Vladimirescu- De brețin». Despre primul mi-a vorbit. Despre al doilea, doar a amintit”, scrie Florin Șinca. Comisarul de poliție Gheorghe Cambrea s-a născut la 30 septembrie 1910 în Târgul Jiu. Tatăl lui a fost funcționar în poliție. La data arestării de către comuniști, Cambrea nu mai avea nimic din avere, ajunsese un biet funcționar în domeniul construcțiilor și locuia în București. Gheorghe Cambrea nu a fost membru al unui parid politic, a făcut patru clase de liceu. „Era un bărbat destul de impozant, având o înălțime de 1,78m, brunet, bine proporționat fizic, fruntea mare, nasul asemenea, ochi căprui, părul castaniu și o mustață potrivită”, scrie despre el comisarul Florin Șinca. Iar Sergiu Nicolaescu spunea: „Era un om deosebit, un idel pentru mine. Îi plăceau mașinile, îl cunoștea toată lumea din București, era un tip senzațional, vesel, activ și era mândru de meseria lui. Trăia modest, destul de modest, pe undeva pe lângă Piața Puișor, pe acolo, dar era întotdeauna bine îmbrăcat, și de când îl știu eu, avea și mașină, ceea ce era un lucru la vremea respectivă. Unchiul meu era fantastic. Mergea pe stradă și-mi spunea: uite, cutare, cutare, cutare, ăsta e homosexual, avea un semn…”, îi povestea Sergiu Nicolaescu polițistului Florin Șinca.

Copilul de trupă

După moartea tatălui său, Nicolae Cambrea (foto) s-a înrolat voluntar în Armata Română, pe post de copil de trupă. A rămas în armată după război, urmând studii militare și devenind ofițer. A publicat, în 1939, volumul „Mareșalul Pilsudski: omul de stat și comandantul suprem al forțelor poloneze, în războiul polono-rus din anul 1920”, unde atrage atenția asupra pericolului comunist la adresa Europei. A luptat pe frontul antisovietic în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind șef de stat major al Diviziei 5 Infanterie. A fost luat prizonier de Armata Roșie după bătălia de la Cotul Donului, la 22 noiembrie 1942, la Serafimovici.


FOTO: Nicolae Cambrea



Cariera favoritului regal

Nicolae Cambrea s-a născut pe 5 aprilie 1900 la Târgu Jiu și a murit pe 5 februarie 1976, în București. În cel de-al Doilea Război Mondial, comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu, fiind supranumit „Generalul roșu”. A avut mai mulți frați: comisarul de poliție Gheorghe Cambrea, Gela Cambrea (secretară a lui Ion Gheorghe Maurer, în 1945) și Sevastița Cambrea (mama regizorului Sergiu Nicolaescu). Este judecat de Direcția Superioară Politică a Armatei (DSPA), imputându-i-se relația cu Casa Regală și ambasadele străine. Este salvat de intervenția mareșalului sovietic Rodion Malinovskinoastră. A fost Reabilitat la finalul anilor , 60.


Tag-uri: sergiu nicolaescu, Gheorghe Cambrea, Iolanda Nicolaescu, Facultatea de Litere, ceausescu, Garda Regala, targu jiu, Julietei Rășcanu, Nicolae Cambrea, Charles de Gaulle, franta, romania, sacele, gorj, Florin Șinca, politia romana, Sergiu Nicolaescu, Gela Cambrea, DSPA
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Povestea adevăratului comisar Moldovan.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi