Unde a dispărut Dan Mihalache

Unde a dispărut Dan Mihalache

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, nu face parte din delegația care îl însoțește pe șeful statului în Statele Unite ale Americii. Aceasta esta e a doua deplasare externă consecutivă la care Mihalache nu participă.

 Săptămâna trecută, când Klaus Iohannis a fost timp de trei zile în Turcia, Mihalache a lipsit. Surse din Administraţia Prezidenţială au susţinut că el s-ar fi aflat în concediu. ”Nu scrie nicăieri că trebuie să fiu în toate deplasările. Am stabilit componența delegației împreună cu președintele în funcție de întâlnirile pe care le are la Washington. Vizita nu necesita prezența mea neapărat”, a declarat Dan Mihalache pentru EVZ, referitor la absența sa din deplasarea în SUA.

Potrivit unor surse oficiale, Mihalache se pregăteşte să plece ambasador.

Sunt vehiculate două variante: fieîn Marea Britanie, fie în Irlanda. Surse din MAE spun că procedurile de numire nu au pornit încă. Întrebat de EVZ când va pleca ambasador, Mihalache a răspuns: „Dacă într-o zi mă voi hotărî asupra unei astfel de propuneri, o să vă comunic”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Postul de ambasador la Londra este liber, după ce Mih nea Motoc a fost numit ministru al Apărării, în cabinetul Cioloș. În ceea ce privește Irlanda, ambasador al României este Manuela Breazu, din 2013.

Luni, Dan Mihalache a participat la dezbaterea „România - Pivotul Euroatlantic al regiunii”. El a făcut un bilanţ al ultimului an în materie de politică externă. „Nu cred că trebuie să ne autoflagelăm şi să ne explicăm între noi fără să ne întrebe nimeni cât de slabă şi lipsită de imaginaţie este politica externă a României (...). Până la urmă, riscăm să părem noi înşine mai, iertaţi-mi cuvântul neacademic, proşti decât suntem”, a spus consilierul prezidențial.

Marți, Dan Mihalache a fost prezent la lansarea cărţii „Forţa economică a femeii”, volum coordonat de deputatul Andreea Paul.