Unde lucrează acum fostul șef al SRI, George Maior

Unde lucrează acum fostul șef al SRI, George Maior

Fostul director al SRI a fost ales, ieri, președinte al prestigioasei instituții de cercetare științifică în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Fostul director SRI George Maior a fost ales ieri în funcţia de preşedinte al Academiei de Ştiinţe Militare (ASM), instituție publică de interes național în domeniul cercetării științifice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

În cadrul şedinţei, fostul director SRI a subliniat importanţa alinierii la standardele excelenței academice și cercetării de vârf și a vorbit despre nevoia unei viziuni strategice și integrarea în sistemul de răspuns la marile provocări ale zilelor noastre, se mai arată în comunicat.

Activitatea ASM se desfăşoară sub coordonarea ştiinţifică a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cariera sa, George Maior a îndeplinit și funcția de secretar de stat și Șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale.

George Maior a demisionat marți din funcția de director al SRI, el ocupând această funcție din 2006. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunţat ieri că Parlamentul va lua marți act, în şedinţa de plen comun, de demisia lui George Maior de la șefia SRI.