UNDE s-au dat cele mai multe credite Prima Casă în lei. IATĂ și valoare medie a creditelor

UNDE s-au dat cele mai multe credite Prima Casă în lei. IATĂ și valoare medie a creditelor

În cadrul programului Prima casă au fost emise în acest an circa 9.000 de garanții, iar finanțările accesate au fost în valoare de cca 310 milioane euro, cu o valoare medie a finanţării accesate de cca 35.600 euro, potrivit unui comunicat al Fondului Național de Garantare a Creitelor pentru IMM-uri.

În topul pe județe în funcţie de numărul de solicitări primite se găsesc: Municipiul Bucureşti cu 28% din total, județul Ilfov cu 7,9%, județul Cluj cu 7,1 %, județul Timiș cu 5,9 % și, apoi, județele Constanța, Brașov, Sibiu şi Iași cu procente mai mici.

Ce locuințe preferă românii

Statistic, situația indică preferința pentru imobile cu 2 camere, 51% dintre solicitări, și pentru imobile cu 3 camere - 29%. Garsonierele și imobilele cu 4 camere și peste au fost solicitate de 11%, respectiv 6% dintre clienți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Majoritatea garanțiilor acordate, 56%, sunt mai mici de 40.000 euro (23% sunt peste 50.000 euro și 19% sunt cuprinse în intervalul 40.000 – 50.000 euro). În fine, 30% din valoarea garanțiilor acordate a fost destinată achiziției de imobile construite între anii 2008-2014.

În 2014 băncile au primit garanții în valoare de 95% din cele 1,2 miliarde lei, puse la dispoziție de Guvern.

Până la data de 27.05.2014 FNGCIMM SA a acordat aproximativ 115.000 de garanții, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susținute fiind de circa 4,4 miliarde Euro.

Din acets an băncile oferită creedite Prima Casă numai în moneda națională.