Editura Evenimentul si Capital

Unde să îți ții economiile în 2016

Leul s-ar putea aprecia puternic în raport cu euro, estimează analiștii
Autor: | | 0 Comentarii | 5430 Vizualizari

Speculațiile valutare, obligațiunile corporatiste, listările așteptate la bursă ar putea aduce câștiguri de 2-3 ori mai mari decât depozitele

Băncile nu mai oferă de multă vreme câștiguri interesante. Randamentele pentru depozitele în euro și dolari au scăzut deja la majoritatea băncilor sub nivelul de 1%, iar pentru economiile în lei doar câteva bănci oferă peste 2%. Există însă alte oportunități tentante.

Bursa: listări mari în plan

O sursă de câștig ar putea fi acțiunile companiilor nou-listate. Cea mai așteptată listare din acest an este, de departe, cea a Hidroelectrica, prognozată pentru noiembrie. Transformată dintr-o companie căpușată și generatoare de pierderi imense în una foarte profitabilă (aproape un miliard de lei câștig brut în primele zece luni din 2015), Hidro ar putea fi unul dintre cele mai de succes cazuri de listare de la noi.

Obligațiuni corporative

Anul trecut a fost unul destul de profitabil pentru cei care au ales să investească în obligațiuni corportative și nu numai. De exemplu, dacă statul român se împrumută în lei la dobânzi puțin peste 1%, alte instituții s-au dovedit mult mai darnice. Banca Internațională de Investiții a atras de pe piața locală 25 de milioane de euro, prin emisiunea a 11.100 obligațiuni, la o dobândă de 4,1% pe an, plătibilă anual. De asemenea, în decembrie au început să se tranzacționeze pe piața AeRO obligațiunile emise de compania Advanced Retail System (ADRS18). Compania a atras în octombrie aproape 4 milioane lei prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de 3 ani şi o dobândă fixă de 10% pe an, plătibilă trimestrial. Și Primăria Bucureşti a emis obligaţiuni pentru dobânzi cuprinse între 2,8 și 5,1% pe an. Și în 2016 pot apărea oferte interesante.

Tranzacții valutare

Analiștii financiari au lansat deja estimările pentru întregul an. Cine are apetit pentru risc, le-ar putea urma indicațiile. Dacă se adeveresc, pot conduce la câștiguri mai mari decât orice depozite. Să presupunem că cineva dorește să facă o investiție în euro pentru finalul anului. Deține deja 10.000 de euro, dar randamentele oferite de bănci nu îi mai convin. Analiștii de la ING Bank, de exemplu, au dat ieri publicității un raport potrivit căruia euro se va deprecia de la 4,52 lei în prezent, la 4,3 lei, la finalul anului. Dacă suma deținută în euro este schimbată acum în lei, atunci posesorul va avea 45.200 de lei. Odată ce euro scade, poate cumpăra din nou valuta europeană. Însă, pentru că euro ar urma să se deprecieze până la 4,3 lei, atunci când schimbă suma de 42.500 de lei în euro obține nu 10.000 de euro, cât era inițial, cia 10.511 euro. Practic, doar din tranzacții valutare realizează un câștig de 5,1% pe an, de două sau trei ori peste ce oferă orice bancă în prezent, prin dobânzi. Dar și riscul este mare.

Cele mai atractive depozite

Cei care vor, totuși, să opteze pentru cel mai sigur plasament, nu au la îndemână decât depozitele bancare sau titlurile de stat, unde randamentele sunt, însă, mici. Ca dobânda să fie mai generoasă, este nevoie ca termenul depozitului să fie de șase luni - un an, cele mai mari dobânzi fiind de 2,75% și, respectiv, 2,95% pe an, pentru lei. La euro, pentru aceleași termene, cele mai mari dobânzi sunt de 1,80% pe an și, respectiv, 1,95% pe an.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro