Românii vor să recicleze hârtia, dar cei mai mulţi doritori se plâng că nu au unde, recurgând în final la anunţuri pe Internet.

Cum centrele de colectare din oraşe sunt puţine la număr şi, de cele mai multe ori, amplasate în zone greu accesibile, singura soluţie o reprezintă persoanele fizice autorizate (PFA), care strâng deşeurile de la domiciliu. Cât de rentabil este, însă, să porneşti o astfel de afacere şi ce particularităţi prezintă piaţa din România?

Statisticile plasează ţara noastră pe ultimele locuri în Europa la capitolul reciclat de deşeuri. Cu toate acestea, la o simplă căutare pe internet vedem că sute de români caută centre de colectare pentru cele câteva kilograme de hârtie strânse acasă.

În Bucureşti sunt listate doar 12 centre de colectare deşeuri, pentru cele câteva sute de mii de deşeuri raportate anual de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti.

Pe lângă acestea, activează mai multe firme sau PFA-uri satelit care funcţionează ca intermediari între depozitele de deşeuri de maculatură şi persoanele fizice interesate să-şi vândă hârtia colectată. Cele mai multe însă, dispar după mai puţin de un an de activitate, şi asta nu din lipsă de cereri din partea cetăţenilor.

''Profitabil doar dacă lucrezi cu tone''

Dacă marile depozite se bucură de profituri anuale de câteva sute de mii de lei, investiţiile pentru PFA-uri nu se justifică decât dacă se întrevede speranţa unei colaborări cu o editură sau tipografie din zonă. Deşi pe internet găsim o mulţime de anunţuri de tipul ''colectez hârtie la domiciliu'', dacă apelăm numerele de telefon listate, răspunsul este simplu: ''pentru cantităţi mai mici de 200kg nu se merită''.

Dacă cei interesaţi deţin unul sau mai multe autovehicule utilitare, cu care pot strânge cantităţi de ordinul tonelor, situaţia este cu totul alta. Însă tonele nu se găsesc decât la anumite instituţii, care au fost deja ”vânate” de agenţii mai vechi.

Micii întreprinzători din branşă sunt conştienţi de paradoxul la care sunt supuşi. Deşi singurii dispuşi şi dornici să colaboreze cu ei sunt persoanele fizice care strâng câteva kilograme de ziare, reviste sau materiale publicitare primite în căsuţa poştală, cantităţile mici pe care aceştia le pot oferi abia dacă acoperă costul benzinei sau motorinei pentru transportor.

''Să o luăm logic. Câte kilograme poate strângă un om în casă până să ajungă să-l deranjeze? 10-20, hai maxim 30 de kilograme, dacă are o magazie specială pentru aşa ceva. Păi şi pentru 30-40 de lei merită să mă deplasez cu maşina până la om acasă? Mai ales dacă mai stă şi în celălalt capăt al oraşului'', se plânge Marian Petrache, care a renunţat la afacerea sa de colectare după câteva luni, pentru că ''era mai multă alergătură decât profit''.

Antreprenorii care au ieşit din afacere spun că sunt în continuare căutaţi de ''clienţi'', însă aceştia oferă cantităţi mici de hârtie spre reciclare.

''Cereri există. Chiar şi după ce m-am lăsat tot primesc zilnic câteva telefoane, dar nu asta este problema, ci cantitatea pe care o oferă cei care sună. Am şi eu mormane de hârtii în casă, dar cine să le ia? Era un centru lângă mine, dar s-a desfiinţat şi în curând o să facă blocuri şi-aici'', adaugă un alt fost colector, care preferă să se retragă în anonimat.

Investiţii de milioane de euro

Nici cu subvenţionarea nu e mai uşor. Investiţiile, cel puţin cele de înfiinţare şi funcţionare, înseamnă mai multe milioane de euro. Doar utilajele pentru un centru de colectare presupun costuri de peste 1,5 milioane de euro.

Până în 2009 au existat mai multe cereri de accesare de fonduri europene nerambursabile şi apăruseră peste noapte firme specializate în obţinerea de astfel de surse de finanţare, în schimbul unui comision de 5-10%.

Ministerul Mediului acordă finanţări, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) se finanţează nerambursabil Programul vizând gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, care se adresează atât autorităţilor publice locale, cât şi operatorilor economici (întreprinderi mari sau IMM-uri).

Participanţii la program pot beneficia de finanţări nerambursabile care acoperă până la 50% din cheltuielile eligibile (40% pentru societăţile cu sediul social/punctul de lucru în Regiunea Bucureşti-Ilfov). Sună bine, nu însă şi pentru cei interesaţi de colectarea deşeurilor de hârtie, proiectele de genul acesta nefiind solvabile pentru AFM.

Oligopolul deşeurilor

În Bucureşti sunt 4-5 colectori care şi-au împărţit peştii cei mari: tipografiile, editurile, şcolile sau facultăţile care participă la programe de reciclare.

Majoritatea colectorilor independenţi nu rezistă mai mult de un an pe piaţă, invocând costurile benzinei şi întreţinerea maşinilor de transport care ar trebui deduse din cele câteva sute de lei agonisite într-o săptămână. Asta dacă săptămâna a fost una încărcată.

Profitul variază de la 50 de bani la 1 sau chiar 2 lei pe kilogramul de hârtie, în cazul în care colectorul asigură transportul gratuit al deşeurilor până la depozit.

Cami Comexim însă rezistă pe piaţă de mai bine de opt ani şi şi-a făcut deja un nume în industria reciclării deşeurilor de hârtie şi mase plastice. Societatea colectează hârtie şi carton din sectorul 1 al capitalei şi o vinde mai departe în Austria şi Indonezia.

În funcţie de calitatea materialelor colectate, preţul kilogramului de maculatură pentru partenerii străini poate ajunge şi la 62 de bani, costurile de transport fiind acoperite tot de cumpărători. Astfel, compania ajunge să aibă profit de ordinul sutelor de mii de euro anual.

Ce se întâmplă cu hârtia colectată?

Fie că ne referim la afacerile restrânse cu două-trei camioane, fie că este vorba despre centrele cu zeci de angajaţi, niciunul din agenţii colectori de hârtie nu furnizează deşeurile strânse vreunui producător autohton de hârtie reciclată. De ce? Pentru că nu există în prezent niciunul în România.

Destinaţia finală e deşeurilor de hârtie o reprezintă fabricile şi combinatele producătoare de hârtie igienică, dispuse să plătească şi până la 40-50 de bani pentru kilogramul de hârtie. Un astfel de producător este combinatul Vrancart, din Adjud, cel mai mare reciclator din România, la momentul de faţă, operând cu aproape 25% din totalul de maculatură colectată la nivel naţional.

Anul trecut, cantitatea de hârtie pentru reciclare primită de către Vrancart a fost de 74.385 tone, afirmă Dănuţ Vintilă, director Centre Integrate. Această cantitate a fost folosită fie în producţia de hârtie igienică, obţinută integral din deşeuri reciclate, fie pentru obţinerea de ambalaje şi cartoane.

O altă soluţie pentru centrele de colectare o reprezintă exportul. Una dintre cele mai împădurite ţări din Europa, Austria, importă deşeuri de hârtie din ţara noastră. Kilogramul de hârtie pentru reciclare variază într-o gamă foarte largă de preţuri, de la 10 la 130euro/tonă în funcţie de clasă, calitate, modul de livrare (vrac, balotată) şi cantitate.

Răsplătirea bunului simţ

Chiar şi actorii principali din această industrie se plâng de lipsa cooperării autorităţilor în domeniu.

''Problema este că în Germania sau alte ţări din Europa se merge pe coerciţie. Nu-ţi reciclezi deşeurile, eşti pedepsit. Pe când la noi trebuie să oferim constant stimulente, pe ideea de răsplătire a bunului simţ'', spune Camelia Chirilă.

Centrul său de colectare este vizat atât de segmentul mare: firme, edituri sau tipografii, care asigură aproape 70% din cantitatea colectată, cât şi de persoanele fizice care au strâns câteva kilograme de hârtie.

Dar dacă aceştia din urmă sunt mai degrabă interesaţi de o contribuţie simbolică la viitorul planetei decât de remuneraţia la fel de simbolică de câţiva lei, pentru agenţii economici mari este mai degrabă un exerciţiu de PR.

''Societăţile comerciale vor să le fie promovată imaginea de agenţi ecologişti'', ne asigură Chirilă. Astfel, fie au contracte de colaborare cu depozitele şi centrele mari, care le promit răsplată financiară, fie oferă deşeurile cu titlu gratuit unor organizaţii nonguvernamentale (ONG) care le includ numele în lista de sponsori pentru programele desfăşurate şi vând hârtia mai departe la rândul lor.

Codaşi în UE

O statistică întocmită de Eurostat în luna martie a acestui an arată că România şi Bulgaria sunt singurele ţări din Uniunea Europeana unde deşeurile municipale nu se reciclează, ci sunt aruncate integral la groapa de gunoi.

Datele biroul european de statistică arată că, în vreme ce în Austria 69% din deşeuri au fost reciclate sau utilizate ca îngrăşământ biodegradabil la nivelul anului 2008, în România rezultatul este de doar 1%, iar în Bulgaria zero.

În consecinţă, Ministerul Mediului a aprobat un proiect de act normativ privind obligaţia administraţiei publice locale de a îndrepta spre reciclare cel puţin 15% din cantitatea totală de deşeuri asimilabile colectate.

Norma a intrat în vigoare din luna iulie a acestui an, împreună cu specificaţii privind posibilele sancţiuni în caz de nealiniere. După exemplul nemţilor, autorităţile care nu îndeplinesc aceste obiective anuale sunt pasibile de amendă. Suma este de 100 lei/tonă.

Românii nu vor hârtie la mâna a doua

Deşi câteva companii specializate în papetărie, precum Xerox sau Augusta Papier, au oferte de hârtie reciclată, maculatura provine din import, iar preţurile cu 20-30% mai mari decât cele pentru hârtia obişnuită împrăştie orice spirit ecologist al consumatorilor români.

Deşi momentan cererea de hârtie reciclată reprezintă doar aproximativ 2% din vânzări, Eduard Oancea, XSG Manager Xerox România şi Republica Moldova este încrezător într-o tendinţă de creştere anuală.

''Consumatorii cheie de hârtie reciclată sunt, în primul rând, reprezentanţele companiilor străine din România, care au o politică organizaţională, la nivel de grup, de a folosi hârtia reciclată şi ONG-urile, pentru numeroasele activităţi şi programe ecologice pe care le desfăşoară'', afirmă Oancea.

Ce se mai reciclează?   În afară de centrele şi depozitele specializate pe colectarea şi prelucrarea deşeurilor de hârtie, persoanele fizice autorizate se îndreaptă şi către alte sectoare, precum sticlă, Pet-uri, metale feroase şi neferoase.

''Cel mai rentabil este fierul'', spune Adrian, care şi-a început activitatea de colector şi transportor de patru luni în judeţul Călăraşi. Chiar şi în provincie, el se plânge de faptul că marile combinate îi fură pâinea.

''Strâng abia 10 tone pe lună şi pentru asta mă deplasez şi în afara localităţii. Profitul din hârtie nu e chiar mare, dar strâng şi pet-uri şi aluminiu, iar fierul se vinde foarte bine, chiar dacă avem concurenţă din partea nomazilor cu căruţe'', explică colectorul.

Dacă la noi colectarea şi reciclarea deşeurilor este considerată mai degrabă ca alternativă la sărăcie sau lipsăa de ocupaţie, alţii se îmbogăţesc din gunoaie. Japonia este una dintre ţările în care reciclarea este reglementată prin lege, un cetăţean nipon colectând aproximativ 6,4 kilograme de plastic anual.

În plus, din 2008, tot mai multe firme japoneze s-au specializat în reciclarea produselor electronice vechi, din care extrag metale preţioase. Astfel, o fabrică de reciclare poate strange până la 300 de kilograme de lingouri pe an, cu valoare de piaţă între 6 şi 9 milioane de euro.