Ungaria în RĂZBOI cu Comisia Europeană. Budapesta nu mai vrea să primească imigranţi de teama TERORIŞTILOR

Ungaria în RĂZBOI cu Comisia Europeană. Budapesta nu mai vrea să primească imigranţi de teama TERORIŞTILOR

În Ungaria au început să se ia măsuri împotriva planului european de repartizare a refugiaţilor între ţările membre ale UE, plan cu care premierul Viktor Orban nu este de acord sub nicio formă.

Curtea Supremă a Ungariei a autorizat organizarea unui referendum împotriva planului european de repartizare a refugiaților între țările membre ale UE, plan cu care premierul conservator Viktor Orban nu este de acord, informează Agerpres.

Această măsură este privită drept controversată, însă la sesizarea a două mici partide din opoziţie, Curtea Supremă a validat ca în perioada august-decembrie să se demareze demersurile pentru a consulta populaţia cu privire la acceptarea sau nu a cuantumului de imigranţi impus de UE, fără aprobarea parlamentului ungar. 

Chiar Guvernul Ungariei se opune vehement relocării, argumentându-şi decizia prin faptul că printre refugiaţi se pot infiltra şi terorişti. Budapesta estimează că planul de relocare care prevede cote obligatorii pentru repartizarea de migranți, adoptat în septembrie anul trecut de către statele membre ale UE, îi încalcă suveranitatea, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia Europeană a replicat că acest program a fost un "proces de decizie asupra căruia s-au pus de acord toate statele membre", însă Ungaria a depus plângere la justiţia europeană pentru a se sustrage de la această obligaţie.