Ungaria pune în DETENȚIE orice IMIGRANT intră ilegal în țară

Ungaria pune în DETENȚIE orice IMIGRANT intră ilegal în țară

Parlamentul de la Budapesta a adoptat reintroducerea detenției sistematice a tuturor imigranților intrați în țară, o măsură suspendată în 2013 la presiunea UE.

Noua lege, adoptată marți cu o majoritate zdrobitoare (138 voturi pentru, 6 contra și 22 de abțineri) prevede că imigranții vor fi plasați în „zone de tranzit” la frontierele sârbă și croată, unde vor fi deținuți în așteptarea unei decizii definitive privind solicitarea lor de azil.

Măsura se va aplica atât noilor veniți cât și solicitanților de azil care se află deja pe teritoriul ungar, care în februarie erau în număr de 586.

Cu lună în urmă, directorul de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, preciza că imigranții vor fi cazați în containere amenajate special.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ungaria a renunțat la măsura detenției sistematice a imigranților în 2013, mai ales la presiunile Uniunii Europene, ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și ale Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Premierul Orban recunoștea în luna ianuarie că reintroducerea acestei măsuri ar fi „îndreptată deschis împotriva UE”.

În anul 2016, 29. 432 de imigranți au depus o solicitare de azil în Ungaria, înainte ca marea lor majoritate să-și continue drumul către vestul Europei. Doar 425 au obținut drept de azil.

Ungaria, care a începul lucrul la construcția unui al doilea gard de sârmă ghimpată la frontieră, împotriva imigranților. Primul a fost ridicat în 2015.

De la 1 ianuarie 2017 și până acum, în Ungaria au intrat 345 de imigranți, potrivit informațiilor oferite de Ministerul de Interne de la Budapesta.