Ungaria ridică al doilea gard la granița cu Serbia, pentru a opri refugiații

Ungaria ridică al doilea gard la granița cu Serbia, pentru a opri refugiații

Ungaria plănuiește construirea unui nou gard „masiv” la graniță, pentru a opri intrarea refugiaților, în timp ce premierul promite să-i „țină la distanță cu forța”.

Viktor Orban a cerut „apărare” în fața unui posibil aflux de imigranți, dacă acordul UE-Turcia nu va fi respectat.

Măsuri preventive

Premierul Viktor Orban a declarat că această construcție va stopa creșterea nu mărului de solicitanți de azil, dacă acordul dintre UE și Turcia, care prevede oprirea refugiaților, nu va mai fi aplicat. „Planificarea tehnică este în desfășurare pentru a ridica cel mai masiv sistem de apărare, alături de actuala linie defensivă de la graniță, care a fost construită rapid, anul trecut”, a spus Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

Zidul de sârmă ghimpată există deja pe întreaga lungime a graniței Ungariei cu Serbia și cu Croația, unde sute de mii de imigranți au trecut în timpul crizei din 2015. Afluxul a fost încetinit, chiar dacă unii imigranți au încercat să-l escaladeze sau să se intre pe sub gard. Orban consideră că migrația este „o otravă” și este cunoscut pentru părerile sale anti-imigrație.

„Opriți cu forța”

„Dacă nu putem să ne asigurăm securitatea în mod liniștit, calm, trebuie să-i cu forța”, a spus primministrul ungar, care a adăugat este în interesul Europei lucreze cu Turcia pe problema securității. „Imigrația și imigranții afectează securitatea Europei, reprezintă o amenințare la adresa oamenilor și ne aduc terorismul”, a declarat el, menționând „persoane care au intrat în Europa din zone în care lumea occidentală este percepută ca dușman”.

La granița Ungariei vor fi trimiși alți 3.000 de polițiști, iar forțele de securitate au pus sperietori de ciori în zonă, pentru a alunga refugiații. Un parlamentar a propus ca pe gardul de sârmă ghimpată să fie amplasate capete de porci!

Din 177.135 de cereri de azil primite în 2015, au fost aprobate 146, iar în 2 octombrie se va organiza un referendum privind respingerea planului UE de introducere a cotelor pentru refugiați.