UNTOLD face VICTIME din PRIMA ZI a festivalului! Un TÂNĂR a fost BĂTUT sub OCHII FORȚELOR de ORDINE

UNTOLD face VICTIME din PRIMA ZI a festivalului! Un TÂNĂR a fost BĂTUT sub OCHII FORȚELOR de ORDINE

Prima zi a festivalului de muzică electronică UNTOLD, organizat în Cluj, nu s-a terminat fără incidente. Un bărbat de 30 de ani a fost bătut de un grup de tineri de față cu autoritățile, spune el.

Potrivit publicației Gazeta de Cluj, Adrian Unciuleanu, originar din București, dar stabilit în Londra de câțiva ani, a fost bătut pe stadionul Cluj Arena, chiar sub ochii forțelor de ordine, spune victima. 

„Mă aflam pe gazonul stadionului. La un moment dat un tânăr a ieșit dintr-un grup și s-a îndreptat spre mine, ca și cum ar fi vrut să-mi spună ceva. M-a luat de mână și m-a extras de lângă prietena mea, după care m-a dus în grupul său. Eu n-am avut habar ce urma să facă, am crezut – cum v-am spus – că vrea să-mi spună ceva. Brusc, m-am trezit cu vreo cinci inși în față și alți doi în spate, care m-au atacat cu brutalitate. Am încasat o ploaie de pumni și picioare în cap, timp de aproximativ treizeci de secunde , iar culmea, norocul meu a venit din partea fetelor care se aflau împreună cu ei. Acestea au intervenit energic și hotărât și m-au salvat, altminteri situația ar fi fost cu mult mai gravă. Incredibil, totul s-a desfășurat în fața oamenilor de ordine care s-au mărginit să le strige să mă lase în pace, fără să intervină. De asemenea, în învălmășeala produsă aceștia m-am trezit cu telefonul spart, fără pălărie, ochelari de soare și brățara contactless  BT, care era încărcată cu suma 350 de lei”, a declarat Adrian Unciuleanu.

Victima a reușit să indentifice atacatorii abia spre sfârșitul concertului și i-a dat pe mâna polițiștilor. 

Ne puteți urmări și pe Google News