Horoscop Urania

URANIA vă prezintă horoscopul săptămânii 25 septembrie-1 octombrie

Autor: | sâmbătă, 25 septembrie 2010 | 18 Comentarii | 9283 Vizualizari
Urania
Săptămâna cuprinsă între 25 septembrie şi 1 octombrie este una obişnuită din punctul de vedere al traseului planetar. Nu se petrec evenimente deosebite.

BERBEC

Pentru cei născuţi în zodia Berbecului, săptămâna viitoare are un singur reper mare, interesant. Este vorba de ziua de 1 octombrie când vor primi influenţe stringente de la Lună în domiciliu şi de la Soare împreună cu Saturn dinspre Balanţă. Ar mai fi de luat în calcul şi faptul că Pluton şi nodul nord al Lunii în capricorn încheie acest careu magic, acest pătrat al suferinţei, uneori chiar al neputinţei. Să ne îndreptăm totuşi la ceea ce se întâmplă în ziua de 1 octombrie, între Soare şi Saturn, în opoziţie cu soarele celor născuţi în berbec. Probleme parteneriale, contractuale, probleme care ţin de o anume conjunctură oficială. Se întâlnesc cu cu oameni puternici, oameni importanţi, cu oameni mai în vârstă.

Oricum e un raport de influenţare puternică a voinţei Berbecilor. Unii, cei tineri, se pot simţi de-a dreptul striviţi, controlaţi. Alţii se pot simţi doar manipulaţi sau se pot simţi influenţaţi într-un chip în care ei nu pot să intervină, fie aceea au dreptate şi cei născuţi în Berbec recunosc că au greşti sau nu au încotro, fie nu au suficiente elemente de natură personală - tărie de caracter, experienţă, voinţă sau combativitate pentru a se lansa într-o dispută cu aceia.

Capul plecat…

Oricum o luăm este vorba de o supunere condiţionată. Poate fi vorba şi despre un dialog mai complicat şi mai delicat cu o serie de reprezentanţi ai legii cum ar fi procurori, reprezentanţi ai unor instituţii care ţin de verificare actelor şi documentelor ori de persoane care reprezintă justiţia. De aceea, ziua de 1 octombrie, în mod special, sau întreaga perioadă cuprinsă între 30 septembrie şi 3 octombrie nu este de natură să aducă un beneficiu juridic şi procesual. Tot felul de elemente care nu le convin îi blochează, îi întârzie, le complică un demers sau chiar îl risipesc, îl fac într-un anume fel, de neaplicat şi de neurmat.

Trecerea în derizoriu nu este cea mai bună variantă, dimpotrivă, trebuie să ia totul în serios, foarte în serios. În ansamblu, ceea ce li se întâmplă berbecilor săptămâna viitoare este de natura lucrurilor decisive, importante care au o greutate în destinul lor, în viaţa lor, în biografia lor, în cariera lor sau în echilibrul financiar.

Probleme de sănătate


Pentru aceşti nativi se pun o serie de probleme care ţin în continuare de sănătate, probabil că un dialog se va petrece între 28 şi 30 septembrie, între ei şi un cadru medical sau se vor duce să facă o serie de analize, de investigaţii, dar, partea cea mai interesantă este schimbul de idei, părerea pe care şi-o fac, impresia pe care sunt obligaţi să şi-o modifice sau un întreg cortegiu de evenimente care nu le convin, nu le fac plăcere şi îi pun într-o stare de iritare specială.

Fie nu le place cum vorbeşte doctorul, fie nu sunt deloc veseli de ceea ce arată un buletin de analiză, fie soluţia pe care o gândeşte un cadru medical este într-o totală contradicţie cu ceea ce ar dori ei să se întâmple în viaţa lor, ori recunosc, iarăşi ajungem la elementul de constrângere şi de oarecare intimidare, medicul are dreptate, situaţia medicală o identifică şi ei ca fiind într-adevăr gravă dar ceva nu le permite să dea curs întregului program pe care doctorul îl conturează.

Obligaţii

Nu pot să lipsească de la locul de muncă, au prea multe obligaţii sociale, au o serie de elemente care nu mai pot fi mutate din viaţa lor, au termene fixe şi nu pot să lipsească, nu se pot extrage din acele relaţii interumane pe care nu neapărat ei le conduc sau le provoacă. Prin urmare cer o amânare pentru a face faţă acestui cortegiu de date personale până când vor găsi un respiro să se ocupe şi de sănătatea lor. De aceea spuneam că important este dialogul, negocierea, tranzacţionarea, explicarea argumentelor, toate ipostazele în care bolnavul vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte şi până la urmă medicul ridică din umeri şi zice “bine domnule, treaba dumitale, pe răspunderea dumitale, eu mi-am făcut datoria, am spus ce am avut de spus”.

Este un soi de ultimatum, de situaţie limită, vă daţi seama dacă până şi medicul se resemnează cât de încărcată este viaţa şi existenţa unui nativ din zodia berbecilor. Să dea Dumnezeu să nu fie cum zic eu deşi cred că o serie de persoane, dacă nu au chiar probleme medicale stringente cum ar fi extracţia unei măsele sau o mică intervenţie chirurgicală, atunci au măcar probleme psihice - un psihic încărcat, o stare de depresie sau tot felul de trăiri morbide care lor nu le fac plăcere pentru că introduc într-un culoar de trăiri şi de reacţii care nu-i motivează nici să fie veseli, nici să muncească, nici să fie harnici, nici să se implice; ceva care îi dezabuzează, îi abandonează, îi plictiseşte şi îi trimite într-un alt tip de reacţie organică.

Şi-ar dori să lenevească în pat, şi-ar dori să doarmă, şi-ar dori să nu se mai ducă în tot felul de locuri care îi scot din sărite şi îi transformă în fiinţe iritabile sau chiar îi îmbolnăvesc, şi-ar dori să fie departe de casă, de masă, de familie, undeva unde nu-i vede şi nu-i aude nimeni, să fie singuri cu ei. Este o criză de izolare, este o criză de identitate şi este o criză de prea-plin sufletesc şi social tot ceea ce se întâmplă cu aceşti nativi.

TAUR

Pentru cei născuţi în zodia Taurului continuă probleme parteneriale şi toate ipostazele care nu sunt chiar atât de proaste. Poate că au trăit în ultimul timp momente mai enervante, acum este posibil ca ceva să se schimbe în viaţa lor, cel puţin în preajma datei de 1 octombrie acest lucru este posibil măcar din punct de vedere astral sau conturează şi permite desfăşurarea unor întrevederi, acţiuni sau dialoguri care să se sfârşească într-un chip favorabil pentru aceşti nativi.

Rost de prietenii

În preajma datei de 1 octombrie lucrurile sunt coapte pentru înţelegere, o destăinuire, o relaţie care se încheagă şi sufleteşte bine şi frumos, pentru apropiere, nu doar socială şi profesională, ci şi la nivelul amiciţiei, al simpatiei, al încrederii, al corespondenţei spirituale. Sigur că oarece interes rămâne la mijloc în toate contactele umane pe care aceşti nativi le menţin sau le cultivă.

Cu siguranţă că vor avea şi întâlniri de lucru sau de afaceri, probleme care ţin de un viitor, dar nu un viitor pe termen lung, este vorba de chestiuni oarecum stringente care presează şi bat la uşă. În zilele următoare şi în săptămânile următoare aceşti nativi vor fi chemaţi să se implice într-o serie de activităţi, să facă parte dintr-un colectiv, să se integreze unui grup iar acesta să înceapă să lucreze cu motoarele din plin.

Până la un punct toate acestea le vor face plăcere, va fi vorba şi de o oarecare flatare a orgoliului lor şi vanitatea va fi satisfăcută în ideea în care se spune „iată, s-a recunoscut valoarea mea, cineva s-a găsit să mă preţuiască” sau un colectiv, un grup întreg, acordă încrederea necesară unui personaj născut în zodia Taurului.

Cu ochii larg deschiÅŸi

De la un moment dat însă o serie de aspecte nu vor mai fi la fel de plăcute. Vor intui pericolele pe care nu le-au văzut în prima clipă, vor estima greutatea unor sarcini personale sau de serviciu care puţin îi depăşesc, sau îi intimidează, îi paralizează numai gândul la responsabilitatea uriaşă care apasă pe umerii lor.

Alteori vor sesiza că în măsura în care au fost lăudaţi şi preţuiţi şi li s-au oferit această încredere cam tot în egală măsură, dacă nu cumva disproporţionat au fost puşi în situaţii delicate tocmai pentru a fi alţii protejaţi.

Cu alte cuvinte, vor înţelege că în spatele acestei atitudini, nu putem să-i spunem chiar de linguşire, dar undeva pe aici pe aproape se învârte întregul context, ei au fost de fapt sacrificaţi. Li s-a cerut acordul, li s-a promis o situaţie poleită cu aur, au acceptat-o şi o dată intraţi în joc au înţeles că trebuiau de fapt să scoată castanele cu mâna lor în aşa fel încât o serie de persoane să rămână cu degeţelele integre, să nu fie arşi, fripţi sau murdăriţi. Ei, acest lucru n-o să le mai facă plăcere şi înapoi nu mai pot să dea, pe de altă parte nu vor avea nici disponibilitatea de a juca prea mult un joc al ignoranţei, al naivităţii, al nesiguranţei sau al timidităţii.

Nu mai pot să mai invoce ceva ce deja nu mai există ca fiind un specific al vieţii lor, nu vor mai putea face în mijlocul unei cariere de excepţie uz de ideea „sunt mic, nu ştiu nimic, nu am experienţă, eu habar nu am” pentru că lucrurile stau într-un cu totul şi ci totul alt context. Este o trăsătură astrală care îi priveşte îndeosebi pe cei maturi.

Scapă de rău

Poate că cei tineri s-ar putea să reuşească să se strecoare, dar mă îndoiesc că nici acolo nu este chiar aşa de clar contextul. Prin urmare, într-o fază bună, plăcută, agreabilă, între foarte multe elemente care vin să aducă o contrabalansare a unor situaţii dezagreabile şi care le face bine până la un punct Taurilor, începe să se întrevadă şi un lanţ de elemente noi care vin dintr-o altă sferă, care nu mai sunt deloc plăcute.

Cu alte cuvinte, scapă de un rău sau ies dintr-un context nefericit şi intră într-un alt context, care deocamdată e bun, e frumos, dar începe încetul cu încetul să scârţâie. Nu va scârţâi în această săptămână, eu acum avansez un proces de relaţii interumane şi de trăiri interioare care se va concentra spre sfârşitul anului şi se va materializa, va fi evident în primăvara lui 2011.

Spun toate acestea pentru a da posibilitate unor persoane să reflecteze în faţa unor oferte sau în faţa unor decizii, poate că există şi o a treia cale. Noi nu putem să interzicem nimănui sau să speriem pe nimeni în faţa unei opţiuni profesionale. Dacă omul îşi ştie puterile şi asta îşi doreşte, dacă vrea bătălie să se ducă la bătălie, dacă vrea afirmare cu orice preţ şi nu contează câţi nervi îşi face, cum îşi macină sănătatea şi câte nopţi nu va dormi, este perfect, este formula lui de luptă şi de afirmare cu orice risc, cu orice cel de cheltuială. Noi le oferim întreaga imagine, partea văzută şi nevăzută, partea frumoasă şi partea mâzgălită, de tot felul de interese ale altora care s-ar putea să-i murdărească din când în când şi pe ei.

Schimbări la serviciu

La toate acestea trebuie să ia aminte şi să se gândească profund când spun da sau nu. Oricum, există o opţiune profesională clară şi sunt numeroase problemele care ţin de o ordine la locul de muncă, de autoritate, de demnitate, de putere. S-ar putea ca unii să primească funcţii de răspundere sau să nu fie vorba de o anume ipostază spectaculoasă, dar să fie puşi într-un loc în care ceva să se schimbe, să fie autoritari sau să fie capabili să îşi determine o serie de gesturi fără să mai ceară voie la stăpânire, s-ar putea să fie vorba de o luare în mâini a propriului destin pe cont propriu, fără să mai lucreze la stăpân şi la patron, fără să mai fie angajat, s-ar putea să fie vorba de o cu totul şi cu totul altă ipostază de viaţă şi de muncă. Plictisiţi de tot felul de umilinţe, nemulţumiţi de bani sau blocaţi într-un tip de carieră care poate să fie spectaculoasă, dar iată nu vrea cine ştie cine.


O serie de oameni născuţi în zodia Taurului pot să îşi dea demisia, să renunţe la vechiul loc de muncă, să renunţe la vechile preocupări, să renunţe la o serie de moduri de valorificare a capacităţii profesionale pentru ceva cu totul şi cu totul nou. Se pot lansa în situaţii aproape aventuriste, în ipostaze pe care nu le.au trăit, poate pe care nici nu le înţeleg până la capăt dar şi le doresc cu ardoare. Măcar în ideea să fie ceva nou, o schimbare în viaţa lor.

Alţii îşi vor dori, de asemenea, să aibă parte nu neapărat de onor şi de forţă de a acţiona într-un plan public cât de o anume independenţă să acţioneze în interes personal pentru propria lui viaţă, propria lui casă, propria lui familie. Această dorinţă de autodeterminare începe să fie foarte intens resimţită şi ziua de 1 octombrie este un moment bun pentru aceşti nativi. Probabil că vor trăi o mică criză de identitate şi de reeditare a personalităţii lor. Nu cred că vor lua o decizie pe 1 octombrie, dar va conta acest context astral pentru că îi sensibilizează şi îi raţionalizează în chipul cel mai interesant.

GEMENI

Pentru cei născuţi în semnul Gemenilor săptămâna viitoare aduce o serie de evenimente într-un plan sentimental, emoţional, artistic sau al trăirilor intime de orice fel de natură. Senzaţii gustative plăcute, impresii artistice agreabile, trăiri frisonante sau tot felul de corespondenţe spirituale. Este momentul trăirilor împărtăşite, al unor bucurii care pot să lea aducă unora un profit personal - se liniştesc, se calmează, se împacă ori se distanţează de foarte multe probleme ale contingentului trăind într-o sferă fie a ideilor, fie a emoţiilor, fie a senzualităţii.

Sentimente profunde şi răspundere


Contextul astral predispune spre maturizarea sentimentelor, spre o anume raţionalitate a trăirilor, ori spre o anume logică a deciziilor. Saturn vine şi aduce cu greutatea lui specifică un element important care le permite aproape tuturor să disocieze mult mai bine, mai profund şi mai subtil tot ceea ce ţine de universul lor interior.

Nu mai trăiesc în haos, în confuzie, în eroare, sau în dubiu. Sunt foarte multe elemente astrale care îi ajută pe aceşti nativi să se înţeleagă mai bine pe ei, să vadă realitatea înconjurătoare mai adecvat, să perceapă mesajele care vin de la parteneri în chipul cel mai direct, nemijlocit şi reformat. Toate acestea sunt elemente bune. De asemeni, există pentru unele femei, născute în zodia gemenilor, posibilitatea de a concepe un copil în ciuda unei vârste nu tocmai adecvate sau fireşti pentru purtarea unei sarcini.

Cu alte cuvinte, la vârste uşor riscante unele se angajează să poarte o sarcină asumându-şi nu numai greul acesteia acum dar şi o anume conduită restrictivă care să le permită să aducă pe lume un făt sănătos. Tot ceea ce ţine de relaţia părinţi-copii este, cel puţin în preajma datei de 1 octombrie, bine aspectată sau aduce nişte elemente cu valoare de avertisment.

Copiii cresc, se maturizează în prim-planul vieţii de familie, în faţa părinţilor, secvenţe importante care implică o decizie matură sau implică o anume responsabilitate prin consecinţele pe care le incumbă o serie de gesturi menite să le determine o vocaţie, un drum în viaţă, o opţiune fundamentală.

LiniÅŸte pe plan personal

Pentru toţi nativii, perioada care urmează, de 7 zile, nu este aducătoare de mari evenimente într-un plan personal poate chiar nici într-un plan mai dezvoltat, mai lărgit, într-un plan social. Se munceşte mult, se munceşte cu destul de mult stres dar asta nu este pentru ei o problemă majoră. Reţinem şi opoziţia dintre Mercur şi planetele din Peşti care pot să le aducă unora, nu tuturor şi nu neapărat necesar, o anume confruntare cu situaţii complicate şi confuze care ţin de domeniul casei şi al locuinţei.

”Doamna scamă”


O tendinţă de a pune ordine, o tendinţă de a fi chiţibuşar sau o anume dorinţă, plăcere ori vocaţie chiar inedită mai ales în ceea ce le priveşte pe femei de a se transforma din nişte fiinţe detaşate de problemele gospodăreşti în “doamna scamă”. Apoi există chiar şi pentru unii bărbaţi dorinţa de a evada de acasă, ori de a face o serie de lucruri care să ţină de compensarea unui mod de viaţă anost. Îşi doresc alt interior, pleacă în vizită, se duc prin magazine, fac o serie de planuri pentru a schimba aspectul casei ori casa în ansamblu.

Sunt de luat în calcul de asemenea şi o serie de discuţii plictisitoare, enervante care îi fac să devină nişte fiinţe exasperate de felul în care se poartă o serie de autorităţi cu ei.

Mai bine zis, cum îi poartă pe drumuri pentru tot felul de hârtii, ştampile, aprobări, plus de acte, evaluări, expertize, gesturi legale, normale şi fireşti dar poate prea multe sau unele chiar de-a dreptul inutile care seamănă a şicană. Întreaga existenţă a celor născuţi în semnul gemenilor am impresia că va decurge totuşi normal şi că nu chiar toate elementele negative pe care le-am enumerat se vor valorifica în viaţa acestor persoane.

Rămâne ca ei să fie în continuare atenţi, foarte atenţi cu privire la tot ceea ce înseamnă viaţă, carieră, succes, progres, afirmare sau încredinţare a unor roluri şi misiuni speciale. Şi asta nu înseamnă neapărat că se vor transforma în nişte vedete de film sau că vor deveni persoane celebre care vor ocupa spaţiul unor emisiuni de televiziune. Dimpotrivă, poate să fie vorba şi de misiuni de mare subtilitate care să se desfăşoare în taină şi în secret în discreţie sau cum se spune în serviciile secrete, sub acoperire.

RAC

Pentru nativii din zodia Racului, evident, ziua de 1 octombrie trebuie să fie una importantă. Luna se află în domiciliu şi îi ajută să înţeleagă foarte multe lucruri, să înţeleagă partea nevăzută, neştiută, nerostită a unor adevăruri şi realităţi, să aibă intuiţii, telepaţii, presimţit, clarviziuni, vise premonitorii, dialoguri care să atragă după sine revelaţia, lecturi esenţiale, vizite fundamentale, trăiri primordiale sau tot felul de ipostaze care pleacă de la meditaţie, judecată, gândire, raţiune şi ajung dincolo, pe tărâmul normalului sau firescului, între tărâmul paranormalului, să-i spunem.

Simboluri

De aceea, noaptea de 30 septembrie -1 octombrie poate să fie una importantă prin cantitatea uriaşă de influxuri pe care o atrag aceste planete şi pe care, la rândul lor, le transferă asupra acestor nativi într-o formă esenţializată, concentrată, ridicată la rangul de simbol.

Poate că nimic din ceea ce se petrece în răstimpul 30 septembrie, 1 octombrie şi 2 octombrie nu este de marginalizat sau de ignorat, cred că undeva, aproape totul are o semnificaţie, una tăinuită. Poate că nu toate fiinţele trăiesc într-un plan ezoteric, subtil, să vadă simboluri, semnificaţii sau mesaje, de sus, din astral, de la divinităţi, prin intermediul evenimentelor sau obiectelor.

Se înţelege că fiecare îşi trăieşte viaţa cum consideră dar dacă ar fi un pic mai atenţi nu ar fi totuşi chiar atât de rău, şi nu ar fi un sacrificiu chiar atât de mare. Ar trebui să fie atenţi la ceea ce li se întâmplă, la ceea ce reprezintă pentru ei un element inedit, probabil că acolo sunt lucrurile cele mai puternice, cele mai vizibile dintr-o anume perspectivă care ţine de inedit, surpriză, şi neobişnuit.

Poate că măcar pentru acesta vor avea timp, răgaz şi disponibilitate interioară să stea să mediteze, să le noteze, să le descrie într-un jurnal personal. E suficient să transcrie într-o agentă ceea ce au simţit, au trăit, au gândit, mai ales că aceste lucruri cu cât sunt mai stranii şi cu cât sunt mai neobişnuite în câmpul de gânduri şi sentimente ori de trăiri, să fie cu atât mai important pentru ei într-un viitor nu tocmai îndepărtat.

Extrasenzorial

Multe presimţiri ale acestor fiinţe pot să fie legate de propria persoană, de evoluţie, de o anume disciplină interioară care are acum nevoie de o anume densitate de idei şi convingeri pentru a se materializa. Alţii mai subtili şi mai sensibili se vor îndrepta spre biserică, spre un preot, îşi vor căuta echilibru fie în rugăciune, fie în trăirea mistică, fie într-o anume formă creştinească de a trăi întâlnirea cu Soarele în fiecare zi. Alte persoane pot să trăiască toate aceste experienţe din perspectiva unor patimi şi pasiuni care îi aproape, sau care chiar îi leagă fedeleş de către cineva.

Nu ştiu cât este de bine să te legi aşa fundamental cu cătuşe de o anume persoane, zicând că asta se cheamă dragoste, poate să se cheme şi pasiune morbidă, poate să se cheme şi spirit posesiv, poate să ia aspectul şi chiar forma unei crize de gelozie. Aici lucrurile încep să aducă a exagerare şi a lipsă de măsură, dar sunt posibile şi astfel de secvenţe de viaţă în care cineva se leagă pătimaş de altcineva, crezând că în felul acesta viaţa lui va fi mai bună, mai frumoasă, mai calmă, mai caldă, mai specială, şi mai împlinită.

Aici judecata de valoare a celor din afară, de pe margine, începe să nu mai fie nici atât de utilă, şi nici atât de funcţională pentru că în astfel de cazuri este absolut inutil să emiţi sunete şi opinii ori grimase de pe margine pentru că respectiva persoană oricum nu le va lua în calcul, poate chiar nici nu le vede.

De aceea, săptămâna rămâne una foarte importantă, aş spune clocotitoare pentru aceste persoane care găsesc o mare plăcere şi o mare vocaţie în tot felul de trăiri. Unii, aşa cum spuneam adineauri, vor reuşi să conjuge dimensiunea personală cu dimensiunea familială şi cu dimensiunea socială sau psihologică.

Interferenţe

Alţii, dimpotrivă, le vor disocia şi se vor îndrepta spre cele mai importante. În sfârşit, ar trebui să reţinem că pentru aceste persoane domeniul comunicării este în continuare complicat, contradictoriu şi supus unor judecăţi, interdicţii şi sancţiuni. O serie de persoane pot să intervină în modul de viaţa de fiecare zi al acestora şi să le atragă atenţia în termeni mai mult sau mai puţini cuviincioşi cu privire la felul în care ei se manifestă şi sunt percepuţi.

Li se va spune că nu e bine, nu e frumos, nu e corect, nu e onest, nu este indicat să facă, să spună, să acţioneze într-un anume fel. De aici, dialogurile pot să fie bruşte, crispate, să aibă conotaţii iritante sau iritative ori să cunoască momente de tăcere, de ostilitate, şi de rezervă care să stârnească nemulţumirea partenerilor. Pentru aceşti nativi se poate în continuare spune că familia reprezintă un domeniu important, casa, locuinţa, gospodăria şi domiciliu vor aduce o greutate specifică şi îi vor pune pe aceştia în situaţia cam în preajma datei de 1 octombrie, cu o marjă de siguranţă, sau de nesiguranţă, de o zi, două, sau trei în postura unor persoane care trebuie să hotărască şi nu întotdeauna uşor, şi nu întotdeauna pentru lucruri care se rezolvă repede şi bine.

Decizia este greoaie, este complicată, este stresantă şi să nu uităm că ziua de 1 octombrie aduce şi o cuadratură între Lună şi Soare, aduce o anume impostare puternică în existenţa lor, a unor valori fundamentale, care trebuiesc să fie apărate, dezvoltate, sau care trebuie să fie protejate de agresiunile mediului, familie, societăţii sau vremurilor.

LEU

Perioada cuprinsă între 25 septembrie şi 1 octombrie este pentru nativii din Leu aducătoare de elemente importante care ţin de schimb de idei, învăţare, redare, transfer de informaţii, cooperare sau colaborare.

Sunt accentuare toate aspectele care presupun integrarea nativilor într-o colectivitate sau într-un parteneriat. Lucrurile nu se desfăşoară uşor, lor nu le convine chiar tot ceea ce li se întâmplă ori situaţiile cu care se confruntă sau ceea ce li se propune. Au în permanenţă de ridicat obiecţii, de formulat tot felul de rezerve sau de opinii care pot să enerveze pe cei din jur.

Este un moment în care aceşti nativi ar trebui să fie atenţi, să-şi consolideze imaginea, statutul la locul de muncă, să-şi apere rangul şi demnitatea, să confirme valoarea şi evident încrederea care le-a fost acordată, să rezolve destul de repede şi mai ales bine o serie de sarcini de serviciu.

Dezechilibru

Ziua de 1 octombrie vine pentru aceşti nativi cu o anume stricare, o anume alterare a stării de sănătate şi chiar a echilibrului psihic. Sunt trişti, enervaţi, tăcuţi, rezervaţi, mânioşi, depinde de situaţie sau revoltaţi faţă de o serie de elemente care vin mai ales de la locul de muncă, apoi, secundar, chiar de la organismul care le dă semnale negative. În final pot să aibă tot felul de observaţii care ţin de felul în care acţionează cei din preajmă. Toţi cei care intră în conul de atenţie al unui nativ din zodia Leului îl deranjează pe acesta.

Nativul formulează critici şi obiecţii tăioase pentru că el însuşi este într-o stare de indisponibilitate afectivă. De aceea nu are timp, răbdare, chef sau nici nu mai ştie cum e să fie îngăduitor, concesiv, amabil şi politicos. O serie de preocupări materiale pot să transforme ziua de 1 octombrie, ori chiar cea de 2 octombrie, într-o perioadă complicată care presupune dialog cu autorităţile sau o chestiune de mentalitate şi atitudine care nu este deloc pe placul acestor nativi.

Trebuie să facă rost de bani, trebuie să se împrumute, trebuie să se roage, trebuie să ceară înţelegere sau o păsuire, posturi care îi sunt profund antipatice pentru că-l pun într-o anume lumină proastă sau într-o stare de inferioritate ceea ce într-adevăr leul nu suportă. Apoi, ar trebui să reţinem că dialogul este întotdeauna crispat ori de câte ori este vorba de propria lui persoană, de sănătate, de loc de muncă.

Prea nervoÅŸi

Nu este bine să-l întrebi în săptămâna viitoare pe nici un Leu ce mai faci, sau  cum e cu munca, pentru că s-ar putea să dea unul dintre cele mai surprinzătoare ÅŸi atipice răspunsuri. De altfel, întreaga existenţă a Leului mai este crispată ÅŸi de prezenÅ£a unor planete personale în semnul scorpionului, în casă a patra, ceea ce le aduce acestor nativi o asemenea iritabilitate încât este bine să îi înÅ£elegem ÅŸi pe ei ÅŸi să îi lăsăm în pace.

Sunt greu de înţeles, greu de suportat, iar la rândul lor au de îndurat o serie de evenimente care pot să semene cu o încercare, cu un test de fiabilitate, de rezistenţă iar toată această probă de anduranţă este pentru ei de-a dreptul una inutilă. Nu înţeleg de ce trebuie să facă faţă la tot felul de neplăceri, stres, chin, sacrificiu, timp pierdut şi tot felul de complicaţii care se ivesc din te miri ce. În general ceea ce îl supără cel mai tare este casa, gospodăria, obiectele, funcţionalitatea lor, integritatea lor sau costul lor.

Constată brusc că o serie de elemente casnice îl costă prea mult, s-au stricat, trebuie să fie înlocuite sau reparate şi de aici iarăşi un lanţ de nemulţumiri şi iar se revine la bani şi iar se revine la felul în care câştigă banii şi la felul în care trebuie să facă nişte sacrificii pentru a-i obţine ori felul în care trebuie să se roage de cineva pentru a-şi menţine echilibrul financiar. Cercul se închide într-un chip vicios, transformând săptămâna viitoare într-una obişnuită, într-una banală sau într-una plictisitoare şi enervantă şi în funcţie de horoscopul personal, de sex, de vârstă şi de educaţie.

FECIOARÄ‚

Dacă evenimentele s-ar desfăşura conform planului astral, cei din zodia Fecioarei ar trebui să aibă parte în ziua de 1 octombrie de o serie de evenimente care să dea curs unei schimbări esenţiale în plan bănesc. Din punct de vedere financiar, astrele aduc pe de o parte o constrângere uriaşă, dar aduc şi o anume şansă, un beneficiu, o reorientare sau o posibilitate de organizare a vieţii în aşa fel încât, de aici încolo lucrurile să meargă cât mai bine.

Emoţii şi negocieri dificile

Discuţiile, negocierile, tranzacţiile cu privire la o salarizare, un venit, un câştig, o implicare într-o activitate lucrativă sau acceptarea lor într-un colectiv de muncă se desfăşoară cu destul de multe probleme. Li se pun foarte multe condiţii, se ridică tot felul de interdicţii, ba chiar sunt puşi nu o dată în situaţia de a trece nişte probe, nişte cercuri de foc pe care nu le anticipau, şi pentru care nu erau foarte pregătiţi.

De aici o ipostază mai specială, de trac, de emoţie, ba poate chiar de spaimă, în ideea în care şi această ultimă ipostază pe care ei şi-o doresc realizabilă şi finalizată într-un chip fericit să fie pusă sub semnul întrebării. Sunt luaţi pe sus de evenimente, sunt intimidaţi de către şefi, de către noile figuri cu care intră în contact poate că şi aceia fac un pic pe interesanţii şi exagerează ca să dea o greutate specială unui dialog care s-ar putea desfăşura şi în termeni mai agreabili, mai politicoşi şi într-o atmosferă mai destinsă. Dar, totul se transformă într-o verificare încruntată şi într-un examen drastic ca şi cum ar fi sfârşitul lumii.

Nevoie de calm

De aceea, îi sfătuiesc pe toţi cei născuţi în zodia Fecioarei să nu ia totul chiar atât de serios, să nu se lase impresionaţi şi intimidaţi ori influenţaţi de cine ştie ce personaj care fac figuri de vedetă, acceptaţi pentru un moment cu înţelepciune şi diplomaţie termenii unui dialog aşa cum este el impus. Rămâneţi calmi, raţionali, ponderaţi şi circumspecţi în faţa unor fiţe care nu au altă valoare decât de vedetism. După aceea, lucrurile se vor aşeza, se vor schimba, şi veţi avea posibilitatea să daţi replica cuvenită, cea pe care acum este mai bine să vi-o reprimaţi.

Comunicarea interumană este dintr-o altă perspectivă astrologică destul de crispată. Sunteţi şi dumneavoastră uneori iritaţi, nemulţumiţi, plictisiţi sau exasperaţi şi lăsaţi un pic garda jos. Permiteţi în felul acesta ca un ton ridicat sau un cuvânt mai aspru să strice şi să deranjeze normalitatea unui dialog. Puteţi primi reproşuri, acuzaţii sau caracterizări care să nu vă facă plăcere, care să vă pună într-o situaţie jenantă sau de subsidiaritate, ca şi cum nu vi s-ar mai recunoaşte o serie de merite, valoarea personală şi experienţa. Aveţi senzaţia în permanentă că cineva vă trage în jos sau încearcă să vă pună într-un loc care nu mai este al dumneavoastră demult.

Nu mai sunt nici începător, nici lipsit de experienţă, nici un novice, şi nu prea acceptaţi acest fel de a fi tutelat şi condus de către o persoană care poate nu are nici pe departe vocaţia şi valoarea dumneavoastră. Deci, sunt două aspecte câte converg spre acelaşi tip de relaţii interumane, spre acelaşi fel de reacţii şi mai ales spre aceleaşi concluzii, înţelepciune, distantă şi prudenţă. Fiţi deştepţi, fiţi răbdători şi veţi vedea că toată această atitudine o să vă aducă de câştigat.

Răzbunarea nu este recomandată


Oricum, răfuiala în acest context astral este lucru cel mai prost şi cel mai puţin indicat şi mai ales cel mai profitabil. Chiar nu merită deloc un astfel de risc.

În rest, săptămâna vă poate aduce o serie de beneficii la capitolul intuiţiei momentului salvator sau al unui cuvânt decisiv sau al unei poziţii foarte bine plasate dacă este vorba de o negociere. Ştiţi să fiţi categoric şi radical şi la un moment dat puteţi să faceţi ceea ce într-o altă ipostază nu aţi face, şi anume: uz de argumente, cuvinte sau atitudini care ţin de o anume subtilitate, de subtext, de lucrurile care nu mai sunt rostite, dar sunt sugerate, se înţeleg dintr-o clipire, dintr-un surâs, dintr-un gest lejer al mâinii sau dintr-o atitudine generală, aşa că la teatru, o atitudine corporală care dă un mesaj foarte clar unuia, sau mai multor interlocutori, făcând în felul acesta o anume piruetă care este întru totul în avantajul dumneavoastră. Doar în cazul în care negociaţi.

Toate aceste lucruri nu sunt însă indicate dacă sunteţi în postura unei persoane care trebuie să vorbească cu autoritate, care trebuie să depună o mărturie, care se prezintă în faţa unei instante sau în faţa unui juriu, sau în faţa unor factori de răspundere care pur şi simplu vă cer nişte documente. Ba dimpotrivă, în această situaţie această atitudine uşor lejeră şi alunecoasă poate să deranjeze.

Cum observaţi, întreaga săptămână gravitează în jurul noţiunii de atitudine, de mentalitate, de educaţie şi de comunicare şi mai puţin vă aduce dumneavoastră nişte evenimente care să vă schimbe existenta. Cu excepţia celor care intră într-un culoar important de acţiune controlat de către astre şi îi aduce în situaţia de a avea o ofertă spectaculoasă cu privire la un loc de muncă, sau o ofertă mulţumitoare, interesantă, satisfăcătoare cu privire la valorificarea unor inclinaţii, talente şi însuşiri.




Tag-uri: zodii, horoscop, urania


SPUNE-TI PAREREA
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

Realitatea

B1

Stiri pe surse

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.