Urmează măcelul? Bursa de la Atena se redeschide astăzi!

Urmează măcelul? Bursa de la Atena se redeschide astăzi!

Bursa de Valori de la Atena se va redeschide luni, după cinci săptămâni în care activitatea a fost suspendată.

Tranzacţiile cu acţiuni la Bursa de Valori de la Atena au fost suspendate începând cu data de 29 iunie, când Guvernul elen a închis băncile şi a impus restricţii asupra mişcărilor de capital, transmit DPA şi Reuters, preluate de Agerpres.

Măsura are loc în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenţii îngrijoraţi de întreruperea discuţiilor dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali. Băncile greceşti şi-au redeschis porţile pe 20 iulie, dar restricţiile asupra mişcărilor de capital au rămas în vigoare, cu unele relaxări.

Luni, la Athens Stock Market va fi permisă, cu unele restricţii, achiziţionarea de acţiuni. Capitalul pentru aceste achiziţii va trebui adus în Grecia din străinătate sau va fi în numerar, conform deciziei ministrul elen de Finanţe, Euclid Tsakalotos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia privind redeschiderea Bursei a fost luată în urma întâlnirii dintre Euclid Tsakalotos şi ministrul Economiei, Giorgos Stathakis, cu reprezentanţii creditorilor internaţionali - UE, BCE, FMI şi fondul de salvare al zonei euro (ESM). Creditorii se aşteaptă la un declin al PIB-ului Greciei de până la 3,3% în 2015, a anunţat recent presa elenă.