Vacanțe mai ieftine cu 10% din 2015

Vacanțe mai ieftine cu 10% din 2015

Măsura anunțată ieri privind reducerea de anul viitor a taxei pe valoarea adăugată de la 24% la 9% pentru pachetele cu demipensiune, pensiune completa sau all inclusive din turism, va ajuta la scăderea cu până la 10% a tarifelor hotelurilor din Romania, potrivit unui comunicat al companiei de turism Paralela 45.

Mult mai mulți turiști vor alege să mănânce în restaurantele hotelurilor, față de situația actuală, când cei mai mulți consumau doar micul dejun, inclus în pachet, mai scrie în comunicat. 

„Este prima măsură reală în 6 ani, de sprijin a turismului din România. Avem acum două măsuri bune, reducerea TVA-ului și voucherele de vacanță, ce urmează să fie implementate, premisele creșterii circulației turistice interne în anul 2015. Ministrul Jianu a promis că vor exista facilități și pentru agenții”, este citat în comunicat Alin Burcea, Președinte Paralela 45.

Până acum, turiștii care se cazau la un hotel din România beneficiau de cazare cu mic dejun inclus taxat cu TVA de 9%, iar dacă doreau să ia masa de prânz sau cina la restaurantul hotelului, TVA-ul aplicat era de 24%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reducerea TVA-ului va genera scaderi la nivelul tarifelor hotelurilor interne cu până la 10% estimează Paralela 45, iar numărul de turiști care vor utiliza serviciile de masă ale hotelurilor va crește simțitor. 

În plus această măsură va ajuta agențiile și în atragerea de străini, care deși sunt interesați de România aleg alte destinații pentru că ofertele au prețuri mai mari.

Ieri, premierul Victor Ponta a anunțat, în ruma discuțiilor cu FMI, TVA-ul pentru pachetele turistice all inclusive se va reduce de la 24 la 9%, începând de anul viitor, aceasta fiind una din măsurile incluse în bugetul pe 2015.