PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Administratie Locala

VÂLCEA. Un TIR s-a răsturnat pe calea ferată

Autor: | | 0 Comentarii | 113 Vizualizari
TIR_furat_din_Italia
Un TIR încărcat cu hârtie igienică s-a răsturnat pe calea ferată în zona Păuşa judeţul Vâlcea.

Şoferul, cetăţen bulgar de 42 de ani, circula de la Sibiu spre Bucureşti pe centura oraşului Călimăneşti când din cauza vitezei şi a ghetii de pe carosabil a pierdut controlul volanului a derapat şi s-a răsturnat pe linia ferată.

“Şoferul a suferit răni uşoare, nu a fost transportat la spital. Nu a conusumat băuturi alcoolice", susţine purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Traficul feroviar a fost deviat pe un alt fir de cale ferată paralele cu firul pe care s-a răsturant tirul. “Trei trenuri de persoane au fost deviate pentru a nu exista intarzieri. În zonă sunt două fire paralele pentru fluidizarea traficului feroviar", a declarat Vasile Florica, şeful Poliţiei Transport Feroviar Vâlcea

Pe centura Călimăneşti traficul urmează să fie închis în momentul în care la faţa locului va ajunge o macara de mare tonaj pentru a ridica TIR-ul de pe calea ferată.

Tag-uri: accident, tir, valcea
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului VÂLCEA. Un TIR s-a răsturnat pe calea ferată.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii