Limba română este singura din lume în care a fost creat acest cuvânt: „Mineriadă”. Cuvânt care mai apoi a fost tradus în toate limbile planetei.

Perioada 13-15 iunie 1990, când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității din Bucureşti și a populației civile a fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil și anvergură dintre toate acțiunile minerilor

Potrivit specialiştilor, rădăcinile acestor mineriade se găsesc în evenimente mai vechi ale istoriei românilor. Se pare că după revolta minerilor din 1977, Valea Jiului a fost permanent supravegheată și păzită de Securitate, inclusiv prin înlocuirea adevăraților mineri cu securiști. Ceaușescu însuși avea un plan prin care trupele de Apărarea Patriei să contribuie la înăbușirea Revoluției și le dotase cu bâte și alte obiecte contondente, dar muncitorii din Timișoara, Brașov nu au putut fi convinși să ia parte la un asemenea carnagiu, ci dimpotrivă au manifestat pentru libertate. O lovitură asemănătoare fusese administrată partidelor politice din Opoziție cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenți membri ai organizațiilor de tineret ale PNȚCD și PNL au fost bătuți în Piața Palatului de muncitori cu bâte aduși cu camioanele de PCR.

Pe 13 iunie 1990

Revenim la evenimentele din 1990. În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: "IMGB face ordine!" și "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate acestea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.

La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.

Pe 14 iunie 1990

Ajunși în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, pe 14 iunie 1990,  minerii conduși de Miron Cozma au fost preluați de angajați ai SRI  și ai altor servicii secrete și au fost orientați spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piața Universității, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanților, pe platoul din fața Teatrului Național. Imediat au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertății de opinie și au devastat o colecție unică în Europa de flori de mină și zăcăminte geologice ca și sediul Ligii Studenților. O soartă asemănătoare au avut și Facultatea de Litere și cea de Matematică, dar și Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroși profesori au fost bătuți, între ei se numără și profesorii de lingvistică Grigore Brâncuș și Petru Creția, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNȚCD și ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă și arme și de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o stație radio și aparate de birotică.

Liderul studenților Marian Munteanu a fost bătut și aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol. Alți lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat Televiziunea română, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureștiul era complet pacificat și haosul a coborât pe străzile unde puterea era deținută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliția și SRI. Toți intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcați cu haine fistichii au fost bătuti, arestați, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate militară din Măgurele.

Pe 15 iunie 1990

La orele prânzului, pe 15 iunie 1990, minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde șeful statutului, președintele ales recent Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea lor vitejească prin care au salvat democrația din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord, și transportați în Valea Jiului.

Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenței de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniților este de 746 iar numărul morților este de șase: patru morți prin împușcare, un decedat în urma unui infarct și o persoană înjunghiată. Viorel Ene, președintele „Asociației Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domnești și Străulești. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morților este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent și nu a existat nicio poziție oficială împotrivă”.