Vânzările Dacia au scăzut, luna trecută, în Germania

Vânzările Dacia au scăzut, luna trecută, în Germania

După trei luni de creștere, vânzările de autoturisme Dacia din Germania au scăzut luna trecută cu 7,4%, în contexul în care întreaga piață auto germană a înregistrat în aprilie primul declin din ultimele cinci luni, potrivit mediafax.ro.

Astfel, nouă dintre cele 33 de mărci auto analizate de Oficiul de Înmatriculări au înregistrat creșteri ale vânzărilor în luna aprilie. În cazul Dacia, după ce în primele trei luni s-a înregistrat o creștere chiar și cu peste 25%, în aprilie s-au vândut doar 4.292 de unități. Însă, cota de piaţă s-a situat la 1,6% în aprilie, la fel ca în aceeași perioadă a anului trecut. 

Per ansamblu, vânzările Dacia din primele patru luni ale anului se află încă în urcare, cu 7,6%, la 15.715 maşini, în timp ce cota de piaţă a avansat la 1,6%, de la 1,5% în intervalul similar al anului trecut.

Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Franţa, înmatriculările de autoturisme noi Dacia au înregistrat în aprilie cea mai puternică creştere a în rândul mărcilor cu vânzări semnificative, de 45,6%, la 11.287 maşini, avansul fiind de opt ori mai rapid decât cel al pieţei franceze, unde Dacia ocupă locul cinci în topul mărcilor.