Variantele PNL după scorul de la europarlamentare

Variantele PNL după scorul de la europarlamentare

La ora la care scriu acest scurt text, liberalii se află în sediul din Aviatorilor şi sunt ocupaţi cu numărătoarea paralelă a voturilor. Au mai crescut puţin în raport cu scorurile exit-poll-urilor, care îi dădeau la 15%, dar insuficient. Crin Antonescu tocmai a anunţat că va susţine o conferinţă de presă la ora 10.00. Îşi anunţă demisia? Nu exclud deloc această variantă, chiar dacă o să ziceţi că sunt naivă.

În momentul de faţă, PNL are două variante. Mă hazardez în a spune, că, în ciuda încercărilor repetate ale PSD de a rupe PNL, asaltul social-democraţilor nu va avea succes, aşa cum nu a avut nici după europarlamentare. Puţini liberali vor alege să schimbe tabăra şi asta, în ciuda faptului că social-democraţii le promit inclusiv că îi vor da afară de la guvernare pe cei din UDMR pentru a le face loc. În schimb, Crin Antonescu va evita, aşa cum a spus în repetate rânduri, organizarea unui Congres, nu doar pentru că aceasta creează falii, dar mai ales, pentru că ştie că liberalii sunt experţi în a genera surprize. În contextul în care i- a eliminat din Biroul Politic Naţional al partidului pe toţi cei care i s-ar putea împotrivi, luarea deciziei de a-l înscăuna pe Klaus Iohannis drept succesor al său la şefia partidului este foarte probabilă. Primarul Sibiului va ţine partidul departe de PSD, acesta exprimându-şi de mai multe ori opţiunea pentru unificarea Dreptei, dar şi faptul că îi respinge pe social-democraţi. Mă îndoiesc că lideri liberali nu ştiu că Ponta le face oferta refacerii USL nu din dragoste, ci pentru că are nevoie de ei pentru a câştiga prezidenţialele. Alianţa PSD-UNPR-PC nu îi este nici pe departe suficientă pentru atingerea acestui obiectiv, dar odată ce îşi va vedea îndeplinit scopul se va debarasa de ei cu prima ocazie. Nu în ultimul rând, cred că la fel de posibilă este varianta ca, de fapt, obiectivul lui Ponta să fie acela de a destabiliza PNL.

De cealaltă parte se află varianta Călin Popescu Tăriceanu care nu a făcut un secret din dorinţa sa de a candida la şefia PNL şi de a-i readuce pe liberali alături de social-democraţi. Cu un Birou controlat de Antonescu, şi aşa cum au declarat public şi apropiaţi ai săi, lui Tăriceanu nu i se va permite să candideze la şefia partidului. Deja lideri ai partidului susţin că acesta trebuia să se înscrie în localitatea unde locuieşte sau îşi desfăşoară activitatea şi că nici vorbă să i se acorde derogarea de care nevoie pentru a candida la o funcţie de conducere în partid.

Prin urmare, eu văd că PNL are două variante. În care credeţi? Sau există o a treia?

Ne puteți urmări și pe Google News