PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Guvern

Vasile Dîncu: Se va începe renovarea stadioanelor pentru EURO 2020

Autor: | | 0 Comentarii | 139 Vizualizari
Vasile Dâncu
Vicepremierul Vasile Dîncu a anunțat astăzi că anul viitor va începe renovarea stadioanelor care vor fi folosite pentru antrenamentele echipelor la Campionatul European de fotbal din 2020: Steaua, Dinamo, Rapid şi Stadionul de Rugby din Bucureşti.

"În ceea ce priveşte stadioanele, au avut loc întâlniri între specialiştii de la Compania Naţională de Investiţii, de la Federaţia Română de Fotbal şi reprezentanţi ai celor 4 cluburi. Există deja teme de proiectare care să respecte cerinţele UEFA. Acestea sunt date în lucru şi se lucrează în acest moment la documentul pe care să-l aducem în şedinţa de Guvern privind studiile de fezabilitate. Deci, vom avea studiile de fezabilitate în această toamnă şi începând de la anul se va trece la faza de reconstrucţie a celor 4 stadioane", a spus Vasile Dîncu, după şedinţa de Guvern, citat de Agerpres.

El a spus că aceste chestiuni de infrastructură vor fi rezolvate până la inspecţia finală din 2019, "în ritmul pe care l-a stabilit Guvernul trecut". 

Dîncu a precizat că trei dintre cele patru stadioane care vor fi puse la dispoziţie pentru antrenament ar trebui să fie reconstruite. 

"Am văzut în ultima vreme la televiziune reprezentanţii unor cluburi care aşteaptă să li se facă foarte repede. Ei lucrează în sistem de fotbal profesionist, dar vor ca statul să le rezolve stadioanele. E adevărat că există în strategia...atunci când s-a licitat pentru organizarea Campionatului European a fost şi este în obligaţia statului român să punem la dispoziţie pentru antrenament 4 stadioane funcţionale în acele condiţii pe care în acel moment UEFA le-a stabilit foarte clar. Asta înseamnă că noi avem o HG încă de atunci pentru ca patru stadioane să intre în renovare. Sigur că o să încercăm să facem o renovare cât mai completă pentru că, practic, ar trebui să reconstruim 3 din cele 4 stadioane să le dăm o formă cât de cât funcţională. Este vorba de Steaua, Dinamo, Rapid şi Complexul de Rugby din Bucureşti, Tineretului", a explicat vicepremierul. 

El a adăugat că nu are încă date privind costurile necesare renovării stadioanelor, dar se porneşte de la ideea ca stadionul Steaua să aibă în jur de 30.000 de locuri, Dinamo - 25.000 locuri, Rapid - între 15.000 şi 18.000, iar cel de Rugby - între 8 şi 12.000 de locuri. 


Tag-uri: Vasile Dâncu, stadioane, renovare, UEFA, 2020, Campionatul European
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vasile Dîncu: Se va începe renovarea stadioanelor pentru EURO 2020.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii