Exclusiv EVZ

Viaţa domnului Moculescu, dincolo de tărâmul tabloidelor

Autor: | sâmbătă, 03 iulie 2010 | 18 Comentarii | 3687 Vizualizari
Compozitorul spune că a fost forţat să-şi ia apărarea în scandaluri pe care nu le-a dorit. Ar prefera să-şi ducă zilele liniştit, chiar şi în vremuri în care muzica sună altfel decât ştia el.

Am 73 de ani, sunt înalt, bulbucat şi cocoşat!, astea sunt singurele adevăruri valabile despre mine". Aşa arată autoportretul nu foarte măgulitor al lui Horia Moculescu, un domn care a parcurs, odată cu tranziţia, drumul dinspre elita compozitorilor către paginile tabloidelor şi studiourile pline de insomniaci şi cancanuri.

Zice că a fost împins pe această cale încâlcită de fosta nevastă - a patra, mai precis, cea despre care nici nu vrea să audă. Altfel, preferă discreţia şi modestia. Înşiră din memorie multe poveşti, le împănează cu niscaiva detalii picante, dar te roagă să nu scrii chiar tot. Nu se face.

Nu-şi ascunde însă o pasiune mai puţin cunoscută: jocurile de noroc. E parior de mic, dar zice că ştie să-şi fixeze o limită. Niciodată nu joacă mai mult de 200 de lei. Are răspuns pentru orice întrebare, şi te corectează scurt şi ironic dacă o confunzi pe Mădălina Manole cu Carmen Rădulescu. Doar pentru una singură nu o să găsească niciodată un răspuns: "Ce-aş fi devenit dacă îmi trăiau părinţii?".

Veşnica iubită: muzica

Pe aleile din Cişmigiu, doamnele mai în vârstă încă îl privesc lung, iar puştii îşi dau coate: "Uite-l pe ăla din «Cancan»". Netulburat, Horia Moculescu povesteşte scurt şi concis despre muzica uşoară românească: "La noi, talentul se manifestă ciclic. În anii ’33-’34 a fost o perioadă în care câţiva compozitori de marcă au beneficiat de un public bine crescut. Am fost pe locuri înalte. Era atât de nobilă poziţia. Anii ’50-’60 au venit cu «Lalele, lalele!», «O chitară cânta». Au urmat Florin Bogardo, Marius Ţeicu... (Să ştii că Marius n-a fost cuplat cu Angela Similea, aşa cum se vorbea). Iar Mamaia a fost o trambulină pentru solişti".

Înainte de ’90, compozitorul câştiga mult. Asta şi pentru că legea drepturilor de autor funcţiona mult mai bine. Leafa lunară oscila între 15.000 şi 16.000 de lei, cam patru salarii foarte mari de atunci. Nu reuşea să facă mare lucru cu ei în ţară, dar cheltuia în străinătate pe lucruri care nu se găseau la noi. Nu pe femei. Cât câştigă acum? "Ei, întrebarea asta nu se pune".

Angela, Margareta, Corina

A compus peste 500 de piese, dar s-a oprit cu numărătoarea la 200. Mai dă uneori de partituri vechi şi se întreabă dacă azi i-ar ieşi la fel. Piesa de debut a fost "De-ai fi tu salcie la mal", cântată de Mihaela Mihai, însă cea mai dragă îi este "Fântânile albastre". Asta poate şi pentru faptul că George Nicolescu, cel căruia i-a încredinţat-o, nu era agreat de Elena Ceauşescu: "Era orb şi-l considera handicapat".

Dintre interpreţi, pe primul loc în preferinţele sale se află Gică Petrescu - ca şi profesionist, iar despre Adrian Daminescu spune că are - "mai degrabă avea" - cea mai bună voce.

Doamnele de pe lista sa sunt Corina, Angela, Margareta, Mihaela, Monica Anghel, "care o să nască", Luminiţa Anghel: "Un timbru personal are şi Mădălina Manole. Ştii, a fost căsătorită cu Şerban Georgescu".

Compozitorul zice că nu are nimic cu noua generaţie, pentru că succesul şi valoarea nu merg mână în mână. Şi nu numai la noi: "Uită-te la Madonna şi la Whitney Houston. Chiar dacă Whitney are un talent uriaş, Madonna e în vârf". SOLUŢIE

"O nouă revoluţie"


Horia Moculescu spune că n-a agreat niciodată cântecele tematice, cele făcute la indicaţiile lui Ceauşescu. Se consideră însă un patriot şi numai din acest motiv a compus unele melodii.

Înainte de a veni valul de cântece închinate măreţelor realizări, am compus pentru Marina Voica "Dor de ţară": "Eram de 6 luni în Suedia şi îmi venea să plâng când mă gândeam acasă". Compozitorul crede că vom fi martorii unei alte revoluţii, care va înlocui clasa politică de acum: "O va face societatea civilă, voi fi contemporan cu ea".

HOBBY

Joacă bridge, pune mize la ruletă, însă se consideră un tip calculat: nu "investeşte" niciodată mai mult de 200 de lei pe seară. Pariază în schimb pe noul antrenor al Stelei, Victor Piţurcă


Dacă acum este aproape nelipsit din paginile tabloidelor, compozitorul spune că, în tinereţe, nimeni n-a aflat despre relaţiile lui amoroase, lăsând să se înţeleagă că a ştiut să le ascundă foarte bine. "Sunt vertical şi onest, cunoscut doar de mine şi de prietenii intimi. Da’ am avut patru neveste. A doua a ştiut de prima, a treia de primele două, iar a patra a ştiut de toate trei".

Ultima l-a aruncat în gura tabloidelor şi l-a forţat chiar să meargă la OTV. A fost nevoit să se apere, să arate ce se întâmplă în casa din Brezoianu, în care locuiesc foştii soţi.

Dar se jură că n-o să mai apară. Întrebat de ce nu se mută, răspunde nervos:"Dar de ce să mă mut io, e casa mea! Stop, nu mai vorbesc despre asta. Cea mai mare pedeapsă pentru ea este s-o ignor". Dar nu-l ignoră ea, nici paparazzii: "Zilele trecute m-au urmărit unii şi când am mers la spital să mă întâlnesc cu un prieten. Apoi m-au sunat să mă întrebe dacă sunt bolnav".

Scandalurile din ultima perioadă l-au făcut zgârcit în povestiri. Spune doar că pe suedeză a cunoscut-o la mare: "Când am mers să-mi depun actele, să mă însor, a venit unul la mine şi mi-a zis că, dacă vreau să le obţin repede, să spun că nu plec din ţară. În trei luni le-am obţinut. Oricum nu aveam de gând să plec".

S-au despărţit. Incompatibilitate. Zice că nu a condiţionat niciodată compunerea unei melodii pentru vreo tânără speranţă în schimbul anumitor "favoruri": "Ferească Dumnezeu! O lipsă totală de bărbăţie. E ca şi cum ai condiţiona un act sexual cu o declaraţie de te iubesc".

Mondenităţi fără loc în pagină


Idile existau şi înainte, însă nu erau mediatizate, nu existau tabloide pe vremea aia, să le ţină socoteala. Radu Şerban - Marcela Rus, George Grigoriu cu Simona Casian, Temistocle Popa - Coca Teodosiu, Dumitru Lupu cu Elena Şipoteanu, Mihai Constantiniu cu Olimpia Panciu. Unii s-au căsătorit, alţii nu, însă nu se scoteau titluri ţipătoare din asta.

"Am pierdut des, dar am câştigat de mult mai multe ori"


E jucător de mic. Joacă bridge, joacă ruletă. Totul, în afară de barbut. "Sunt cel mai ponderat jucător. Joc de plăcere. Risc două milioane de lei. Atenţie! Lei vechi. N-am pierdut sume mari. Am pierdut des, dar am câştigat de mult mai multe ori sume mari".

Se uită şi la jocurile altora. În afară de Mezzo, ţine televizorul pe canale de sport sau de ştiri. Ar vrea să vadă Brazilia şi Argentina în finala Campionatului Mondial.

Crede despre un alt admirator al jocurilor de noroc, Victor Piţurcă, că va face lucruri bune la Steaua. Ţine cu Steaua din ’47. A vrut să compună imnul Stelei, însă n-a găsit versurile potrivite. Le mai caută. "Becali zicea să-i bag ceva cu Dumnezeu".


SALA PALATULUI. Pe George Nicolescu l-a relansat cu "Fântânile albastre"


OPTIMIST

"Modele se vor naşte"
Nostalgic după perioada de glorie a muzicii româneşti, când artiştii erau respectaţi şi bine plătiţi, Horia Moculescu încearcă să fie tolerant cu tânăra generaţie. I-au atras atenţia Morandi, Akcent, Paula Seling şi Ovi.

De ultimii îi pare rău că nu sunt promovaţi mai mult la posturile de radio private: "Sunt lăudaţi în străinătate, la noi parcă nimeni nu se bucură de succesul lor".

Admite că în topurile noastre sunt "şi făcături", însă se fereşte să dea nume. "Când ascult o piesă, nu tind să critic, sunt ca orice ascultător. Acum, o parte a publicului selectează din zona cartierelor - Paraziţii, BUG Mafia".

Crede însă că şcoala şi educaţia se vor îmbunătăţi: "Copiii noştri vor ajunge să ştie ce înseamnă o valoare. Modele se vor naşte. Munca trebuie să-şi recapte valoarea".

"Când ascult o piesă, nu tind să critic, sunt ca orice ascultător. Acum, o parte a publicului selectează din zona cartierelor - Paraziţii, BUG Mafia.",

HORIA MOCULESCU, compozitor


BIOGRAFIE
Drumul către Bucureşti a trecut prin Petroşani
  • Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea. Mama sa, Midia Copetti, a fost de origine italiană. A murit când Horia avea 11 ani. Tatăl - Nicolae Moculescu - a fost ofiţer în armata română interbelică.

  • Pentru că n-a putut să urmeze Conservatorul, s-a înscris La Facultatea de Mine din Petroşani. N-a ajuns niciodată lămpaş

  • A cântat în localuri renumite din Capitală şi de pe litoral.

  • Piesa de debut a fost "De-ai fi tu salcie la mal". Au urmat apoi sute de melodii, dintre care cele mai fredonate au fost şi sunt: "Anul 2000", "Prima iubire şi ultima", "Singurătatea mea", Fântânile albastre".

  • A făcut şi muzică de film, cea mai dragă fiindu- i cea din "Pistruiatul".

  • Mulţi ani a prezentat emisiunea "Atenţie, se cântă!, de la TVR 2". A fumat 40 de ani, a renunaţat de 10. Spune că nu s-a îmbătat niciodată.

  • A avut patru neveste şi doi copii.


Tag-uri: muzica, moculescu, horia moculescu, compozitor


SPUNE-TI PAREREA
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

Realitatea

B1

Stiri pe surse

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.