Vicepremier: Capitalul românesc are nevoie de mai mult sprijin

Vicepremier: Capitalul românesc are nevoie de mai mult sprijin

Cea mai mare parte a exporturilor României este realizată de firme multinaționale către alte filiale sau grupuri mamă, iar capitalul românesc are nevoie de mai mult sprijin, a declarat astăzi vicepremierul Costin Borc, într-o conferință organizată de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

„Capitalul românesc are nevoie de sprijin în sensul bun al cuvântului, de a-i asigura un teren de joc. De multe ori neglijăm acest fapt și tratăm la fel capitalul românesc cu cel străin. Dar, de fapt, favorizăm fără să vrem capitalul străin, pentru că ei au acces la finanțări mai ieftine, pentru că au know-how dezvoltat. Este foarte greu pentru o companie românească, aflată la prima generație, să concureze cu o firmă care are, uneori, sute de ani de istorie”, a precizat vicepremierul Costin Borc.

El a adăugat că Ministerul Economiei vrea să transforme reţeaua de ataşaţi comerciali într-una de atragere a investiţiilor. 

La rândul său, preşedintele CCIR, Daniel Daraban, a precizat că România figurează cu 22.146 de firme exportatoare, din care 500 asigură peste 73% din total exporturi şi doar 71 sunt cu capital românesc. 

Ne puteți urmări și pe Google News

El a atras atenţia şi asupra necesităţii de a spori atragerea de investiţii în producţia locală. „Având în vedere creşterea consumului, după ce a scăzut TVA, că s-au majorat iar cheltuielile cu electrocasnicele etc., poate oferim firmelor care sunt în topul importatorilor condiţii să fabrice în România”, a spus preşedintele CCIR.

Biriş explică de ce se obţine greu codul de TVA

Unele companii prezente la dezbatere au atras atenţia asupra condiţiilor birocratice, greoaie de obţinere a codului de TVA. Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a recunoscut că s-a trecut „de la nimic la prea mult”, iar problema e complicată mai ales pentru IMM-uri. 

„Suntem conştienţi că s-a exagerat. Dar trebuie să înţelegeţi că e nevoie de astfel de filtre pentru a preveni intrarea în sistem a hoţilor, prin primirea codului de TVA”, a spus Biriş. 

Potrivit acestuia, nivelul de fraudă pe TVA în România „a fost şi este încă unul uriaş”.