Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu: Senatorii lucrează în circumscripţii în 6-14 aprilie; recuperarea restanţelor, după Paşte

Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu: Senatorii lucrează în circumscripţii în 6-14 aprilie; recuperarea restanţelor, după Paşte

Biroul permanent al Senatului a decis luni ca membrii acestei Camere să lucreze în circumscripţiile electorale în perioada 6-14 aprilie, urmând ca şedinţele de plen să fie recuperate după Paşte, a anunţat vicepreşedintele forului legislativ Cristian Dumitrescu.

"Am aprobat programul de lucru pentru perioada 6-18 aprilie, urmând ca de luni, 6 aprilie, până marţi, 14 aprilie, să avem activităţi în teritoriu. În această perioadă au loc cele două evenimente importante ale religiei creştine - este vorba de Paştele catolic şi Paştele ortodox. Conform tradiţiei, am hotărât ca de miercuri să recuperăm zilele care s-au acordat. Vom lucra miercuri, 15 (n.r. - aprilie), joi (16 aprilie) şi vineri (17 aprilie) în plen şi, probabil, când vom aproba programul pentru 18-27 aprilie, vom lucra în plus până recuperăm toate aceste restanţe", a declarat Dumitrescu luni după şedinţa Biroului permanent, citat de Agerpres.