Viceprimarul din Ploiești, condamnat cu suspendare

Viceprimarul din Ploiești, condamnat cu suspendare

Viceprimarul Ploieştiului, Raul Petrescu (UNPR), a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influenţă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA în luna iunie a anului trecut.

Astfel, Petrescu a fost condamnat pentru complicitate la cumpărare de influenţă la şase luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de doi ani şi şase luni. Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Raul Petrescu a fost ales consilier municipal din partea PP-DD, acesta beneficiind de prevederile Ordonanţei 55 şi trecând, recent, la UNPR.

A intervenit pentru un permis auto

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii DNA Ploieşti au dispus, la data de 18 iunie a anului trecut, trimiterea în judecată a viceprimarului municipiului Ploieşti, Raul Alexandru Petrescu, acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă într-un dosar privind obţinerea ilegală de permis auto. Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Adrian Alexandru Oprea, inspector de asigurări, pentru trafic de influenţă, Lucian Bogdan, persoană fără calitate specială, pentru cumpărare de influenţă, şi Nicolae Neacşu, agent de pază, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 22 martie - 8 aprilie 2013, inculpatul Oprea, prin intermediul inculpaţilor Neacşu şi Petrescu, a primit de la inculpatul Bogdan suma de 200 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, în scopul de a-i determina să-l reprogrameze pe acesta pentru susţinerea probelor de examen în vederea obţinerii permisului de conducere într-un timp cât mai scurt şi fără respectarea procedurilor legale incidente.

Intervenție de tot râsul

DNA precizează că Lucian Bogdan fusese respins la proba practică a acestui examen şi dorea reexaminarea într-un termen mai mic, întrucât avea un contract de muncă în străinătate. Inculpatul Bogdan a beneficiat de sprijinul inculpatului Neacşu, care i-a solicitat lui Petrescu să intervină pe lângă Adrian Alexandru Oprea în scopul menţionat. La rândul său, Raul Alexandru Petrescu a făcut demersuri pe lângă Adrian Alexandru Oprea să intervină la funcţionarii publici pentru programarea acestuia într-un termen cât mai scurt, se mai arată în rechizitoriu.